Actualitate
Angajaţii penitenciarului din Gherla ies în stradă. Sunt nemulţumiţi deoarece nu şi-au primit salariile de şapte luni
Oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit restanţele salariale de mai bine de şapte luni. Sindicaliştii spun, într-o scrisoare deschisă adresată vicepremierului Gabriel Oprea, că, dacă în luna august nu îşi vor primi banii, vor organiza proteste în întreg sistemul penitenciar.
Angajaţii penitenciarelor se plâng că au lucrat sute de ore suplimentare şi nu au fost recompensaţi. Ei sunt nemulţumiţi că nu li s-au plătit majorările salariale în zilele de muncă pe perioada weekendului sau a sărbătorilor legale şi nici nu li s-a achitat 50% în plus pentru misiunile speciale.
Angajaţii penitenciarelor susţin că modificările efectuate începând cu anul 2015 încă nu sunt percepute. Angajaţii atrag atenţia asupra condiţiilor proaste de muncă, asupra proastei salarizări, dar şi asupra riscurilor la care se supun zi de zi. „Vă scriem cu disperare dar şi cu speranţă. Într-o perioadă scurtă de timp aţi soluţionat multe dintre problemele personalului din structura de siguranţă naţională, apărare şi ordine publică, deşi în sistemul penitenciar încă nu sunt percepute efectele concrete ale modificărilor operate începând cu anul 2015, pentru acest lucru fiind nevoie şi de asumarea răspunderii decidenţilor din domeniul nostru. În penitenciare nu am luat contact cu creşterile salariale active deja în alte instituţii, ci doar cu lipsa condiţiilor decente de muncă, cu necesitatea construirii a încă 10 unităţi de câte 1000 de locuri pentru a ne încadra în capacitatea legală de deţinere, cu sutele de mii de ore suplimentare necompensate rezultate din efectuarea misiunilor legale cu jumătate din numărul salariaţilor prevăzuţi în regulamente, totul concretizându-se în riscuri pe care personalul şi le asumă voluntar şi în schimbul celei mai mici remuneraţii din structura de siguranţă naţională”, au precizat reprezentanţii sindicatului.
Angajaţii penitenciarului mai spun că nu au fost actualizate valorile normei de hrană şi de echipare şi nici nu s-au plătit drepturile de echipament pentru anul în curs.
Nemulţumirea vine mai ales după ce colegii lor din Armată, Poliţie, Jandarmerie, SRI, Pompieri, toţi angajaţi în structuri militare, şi-au primit toate drepturile salariale.
Reprezentanţii SNLP ameninţă cu proteste dacă nu le sunt soluţionate revendicările. „SNLP aşteaptă data de 10 august 2015 indicată angajaţilor ca ultimatum, prin adrese scrise la care nu am primit nici răspuns şi nici vreo invitaţie la dialog. Dacă în cuantumul salariului care se va plăti la acea dată nu se vor achita toate restanţele cuvenite personalului, enumerate explicit în corespondenţa derulată cu angajatorii, ulterior acestei date vom organiza proteste în tot sistemul penitenciar, cu toată forţa şi până la solutionarea revendicărilor”, au spus gardienii.
Angajaţii penitenciarelor susţin că alte soluţii în afară de grevă nu le-au mai rămas.
„Nu ne dorim să atragem atenţia inutil şi nici să generăm perturbări în structura de apărare, dar alte soluţii efectiv nu ne-au mai rămas”, au concluzionat aceştia.
SNLP este un sindicat care reuneşte 7.000 dintre cei 12.500 de salariaţi din sistemul penitenciar, sindicat afiliat la Federatia PUBLISIND (Blocul National Sindical), federaţie cu 68 de sindicate şi 44.000 de membri din sectorul public, reprezentativă în două sectoare de activitate şi trei grupuri de unităţi, printre care grupul de unităţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
În sistemul penitenciar românesc sunt 12.000 de salariaţi, iar 7.000 sunt membri ai Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare.