Actualitate

Imigranţii – o problemă complicată pentru Europa. Preşedintele ceh: „Nimeni nu v-a invitat aici”

Peste 19.000 de imigranţi ar putea să fie trimişi înapoi în Ungaria de către Germania, Austria, Franţa, Suedia şi Cehia, în baza Acordului de la Dublin, a declarat ministrul Afacerilor Interne Sandor Pinter.

Pinter răspundea astfel, în scris, unei interpelări din partea opoziţiei cu privire la numărul de imigranţi care urmează să fie trimişi înapoi în Ungaria de către alte state membre ale Uniunii Europene (UE).

În total, 19.288 de solicitări au fost formulate către autoritatea ungară în domeniul imigraţiei, cele mai multe de către Germania şi Austria, a precizat el.


De asemenea, 66.788 de persoane au solicitat azil politic în Ungaria de la începutul anului, afirmă Pinter, adăugând că peste 43.000 de proceduri au fost încheiate, deoarece solicitanţii au părăsit ţara între timp.

Aceste date sugerează, în opinia sa, că imigranţii au depus cereri similare în alte state şi că, în baza Acordului de la Dublin, ei pot fi trimişi înapoi în Ungaria.


State membre UE au trimis înapoi în Ungaria 780 de imigranţi până la 16 iulie, iar în cazul a 766 dintre aceştia procedurile au fost demarate de autorităţile ungare. Dintre aceste persoane, 685 nu au aşteptat o decizie cu privire la cazul lor, ci au părăsit ţara la scurt timp după ce au completat o solicitare, a mai precizat reprezentantul Guvernului ungar.

Pe de altă parte, centre de primire temporare urmează să fie construite la Martonfa, în sudul Ungariei, şi la Sormas, în sud-vest, potrivit unui decret publicat vineri în gazeta oficială.


Un purtător de cuvânt al Guvenului, Zoltan Kovacs, a declarat săptămâna trecută că Executivul urmează să realoce fonduri suplimentare, în valoare de 22,2 miliarde forinţi (71,8 milioane de euro), pentru construirea gardului de la frontiera dintre Ungaria şi Serbia şi unor centre de plasare temporară a imigranţilor clandestini.

Președintele ceh Milos Zeman i-a criticat duminică pe imigranții clandestini care se revoltaseră joi și vineri într-un centru de primire ceh, somându-i „să respecte reglementările” țării.


Nimeni nu v-a invitat aici. Și cum sunteți deja aici, trebuie să respectați regulile noastre, la fel cum și noi respectăm reglementările când venim în țara voastră”, a declarat el în cursul unui interviu difuzat pe site-ul internet al popularului ziar Blesk. „Dacă nu vă place, plecați!”, a adăugat șeful statului ceh.

Poliția cehă a trebuit să utilizeze vineri gaze lacrimogene pentru a opri circa o sută de imigranți care, în așteptarea expulzării, încercau să fugă dintr-un centru de primire la Bela-pod-Bezdezem (nord-vestul țării) și vandalizaseră instalațiile acestuia.


Imigranții respectivi proveneau în special din Afganistan, Pakistan și Irak, potrivit purtătoarei de cuvânt a poliției pentru străini, Katerina Rendlova.

„Acești oameni pot fi ajutați mai bine pe propriul lor teritoriu”, a afirmat Zeman. „Trebuie să lucrăm pentru reprimarea regimurilor teroriste, a Statului Islamic în special, pentru a elimina cauza principală a plecării (imigranților spre Europa)”, a spus el.

Potrivit unui sondaj al institutului Sanep, publicat vineri, 70,8 % dintre cehi sunt reticenți față de primirea imigranților provenind din Africa și din Orientul Mijlociu.

abonare newsletter