Actualitate

Bărbat snopit în bătaie în Parcul Mare

Un bărbat a ajuns la spital sâmbătă noaptea după ce a fost bătut de mai multe persoane. Victima susţine că statea pe o bancă din parc, când dintr-o dată a fost înconjurat de mai multe persoane cu care nu a avut nicio legătură până acum.

sursa foto: dejeanul.ro sursa foto: dejeanul.ro

Aparent fără niciun motiv, aceştia ar fi început să îl lovească cu pumnii şi cu picioarele până când l-au lăsat întins pe jos, după care au fugit, informează dejeanul.ro. Incidentul a avut loc în Dej.

Totul s-a întâmplat sub privirile îngrozite ale copiilor care la acea oră se aflau în parc.


Bărbatul a primit îngrijiri medicale la faţa locului, după care a fost transportat la Spitalul Municipal Dej unde a rămas internat.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz. Tot ce au mai găsit oamenii legii la faţa locului a fost un tub gol de spray paralizant.

Ultimele Stiri
abonare newsletter