Actualitate

Delahoya renaște cu sprijinul Boiler Events

Cel mai longeviv festival de muzică electronică din România, Delahoya, va avea loc cu sprijinul echipei Boiler Events, organizatorii Electric Castle. A 19-a ediție Delahoya are loc în 12 septembrie pe Valea Gârbăului – 24 de ore de muzică și două scene îi așteaptă pe participanții la eveniment. Worakls, The Model, Shiver, Horace Dan D si Blanilla sunt primii artisti anunțați din cei 20 care vor urca pe scenele festivalului

Primul și cel mai longeviv festival de muzică electronică din România, DELAHOYA, va avea loc în această toamnă pe Valea Gârbăului, lângă Cluj-Napoca, alături de un nou partener: BOILER EVENTS, echipa care organizează festivalul ELECTRIC CASTLE.

Delahoya este primul festival care a reunit comunitatea iubitorilor de muzică electronică din România, fiind fondat în 1997. Parteneriatul cu Boiler Events va permite dezvoltarea continuă a festivalului și în anii care urmează; noua echipă își propune să crească durata evenimentului, numărul de scene și de artiști invitați.


„Clujul are atât de mulți fani ai muzicii electronice și datorită muncii de pionierat în domeniu a lui Horațiu Dumitraș - Horace Dan D, cel care a inițiat festivalul Delahoya. Cu toții lucrăm din pasiune pentru muzică și ne dorim să le oferim o experiență cât mai plăcută oamenilor care vin la acest gen de eveniment. Din aceste motive, suntem convinși că împreună putem oferi un suflu proaspăt unui eveniment de tradiție, iubit de mii de oameni din Cluj și din toată România”, spune Teodor Negrea, directorul artistic al Electric Castle.

Echipa Boiler Events va oferi sprijin în organizare prin facilitarea legăturilor cu artiștii cunoscuți la nivel internațional, dar și în zonele de logistică și comunicare. Acest parteneriat se va dezvolta și va crește în consistență de la ediție la ediție.


„Delahoya a avut un traseu tumultuos în ultimii ani, în care am încercat de fiecare dată să oferim cele mai bune condiții participanților. Parteneriatul cu Electric Castle înseamnă o nouă viață pentru Delahoya, mai multă stabilitate și perspective de creștere pentru anii următori, în special pentru 2016, când vom sărbători a 20-a ediție Delahoya”, spune Horațiu Dumitraș.

Festivalul Delahoya și-a luat numele de la Pădurea Hoia, unde au fost organizate primele ediții, ulterior acesta având însă loc și în alte spații, precum aeroportul Cluj-Napoca sau parcarea unui centru comercial. În 2015 și în anii care urmează, Delahoya se va <<stabili>> pe Valea Gârbăului.


 „Pădurea Hoia a fost gazdă bună vreme de mulți ani, dar e timpul să privim spre un viitor în care festivalul va crește tot mai mult. Valea Gârbăului este foarte aproape de oraș și oferă un spațiu mai generos, în contextul în care ne dorim să dezvoltăm festivalul de la an la an, crescând numărul de scene, artiști și activități alternative pentru participanți”, mai spun organizatorii.

Ediția 2015 a festivalului Delahoya înseamnă 24 de ore de muzică, două scene și zeci de artiști. Festivalul începe în 12 septembrie la prânz (ora 12) și se va încheia în 13 septembrie, la aceeași oră. Biletele presale se vor pune la vânzare din data de 24 August și vor costa 30 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter