Actualitate
Weekendul alcooliştilor? Şapte şoferi au fost prinşi băuţi la volan
Şoferii din judeţul Cluj „şi-au făcut de cap” în acest weekend. Şapte persoane au fost prinse sub influenţa băuturilor alcoolice în timp ce conduceau pe străzile din judeţ.
Poliţiştii din cadrul IPJ Cluj au efectuat mai multe razii pe drumurile din Cluj pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.
În acest fel, şapte şoferi au fost prinşi sub influenţa alcoolului. Acestora li s-au întocmit dosare penale, fiindu-le reţinut permisul de conducere.
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
„Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
Articol scris de Spiru Oana Alexandra, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB