Actualitate

Trei motive pentru care intermodalul este viitorul în transporturi

Într-un articol de specialitate despre beneficiile implementării transportului intermodal, autorii susţin că peste tot în lume serviciile de transport feroviar sunt într-o continuă extindere. Pe scurt, cele trei motive identificate de autorii articolului sunt: politicienii îl vor (n.red. transport intermodal), călătorii îl doresc, industria o cere.

“Comisia Europeană și-a arătat sprijinul pentru dezvoltarea unei rețele de șine de mare viteză pan-Europeană, sub egida proiectului Orizont 2020, cu un buget de aproape 80 de miliarde de euro, valabil între 2014 și 2020. Statele Unite ale Americi au deja un asemenea program care e în curs de implementare. Intenția proiectului este de a uni oamenii prin șine răspândite în toată țara. În plus, China va avea una dintre cele mai ample rețele de șine până în 2020. Ce face aceste rețele de șine atât de atrăgătoare pentru guverne? Șinele de tren moderne sunt mai bune pentru mediul înconjurător prin folosirea energiei și minimalizarea poluării cauzate de traficul individual stradal, sunt accesibile și aceste rețele susțin dezvoltare economică a regiunilor pe care le conectează”, se arată într-un articol postat pe site-ul atn.aero (n.red. site dedicat ştirilor despre transportul aerian).

Autorii articolului spun că, deși mașinile sunt încă considerate cel mai flexibil mijloc de transport individual terestru, serviciile feroviare sau cele maritime/fluviale/ (feriboturi), devin din ce în ce mai populare.


Călătorul este luat din faţa casei

“Un terminal intermodal poate oferi călătorilor un spațiu mai intim de călătorie decât un autocar mare sau un tren aglomerat. Furnizorul de curse scurte poate oferi chiar și servicii individuale, plecând de la aeroport și transportând pasagerii până la treptele ușii lor sau să-i ducă direct de acasă la aeroport. În anumite cazuri este mai ușor și adeseori mai rapid să iei un tren între centrele orașelor decât să treci prin toate procedurile și controalele de la aeroporturi. Serviciile care combină șinele cu zborul sunt deja prezente în stații de tren unde se poate chiar și verifica bagajul. Acest tip de servicii par să devină alimentatorul primar pentru traficul aerian pe distanțe lungi, fiindcă din ce în ce mai multe aeroporturi sunt conectate la rețele feroviare de mare viteză”, se mai arată în articol.

Călătoreşti în jurul lumii

“Conectându-se cu furnizori de transport tereștri, companiile aeriene pot să-și lărgească rețeaua și să genereze mai mult trafic oferind conexiuni multi-aeroport în orașe sau regiuni unde aeroporturile mari sunt apropiate ca distanță. De exemplu, un pasager ar putea zbura de pe aeroportul JFK din New York pe aeroportul Heathrow din Londra, și apoi să se conecteze la Gatwick Londra folosind transport terestru pentru a ajunge la un zbor către Malta”, se mai precizează în articol.

Ultimele Stiri
abonare newsletter