Actualitate

Tânăr reţinut pentru 24 de ore, după ce a comis trei furturi

Un tânăr care ar fi comis trei furturi calificate a fost reţinut de oamenii legii pentru 24 de ore.

Tânărul  a fost reţinut miercuri, 11 noiembrie,  pentru 24 de ore de poliţişti, după ce ar fi comis trei furturi din locuinţă şi firme din comuna Mihai Viteazul.  

Pe parcursul lunii august, tânărul de 21 de ani  Turda, ar fi pătruns într-un imobil din Mihai Viteazul şi ar fi furat mai multe bunuri, respectiv unelte şi electronice.


De asemenea, pe parcursul lunii septembrie, acesta ar fi pătruns în incinta a două firme din comuna Mihai Viteazul, sustrăgând unelte, electronice, precum şi circa 300 litri de motorină.

„Faţă de persoana în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea integrală a prejudiciului, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter