Actualitate

Microbuz din Gherla cu copii, implicat într-un accident rutier MORTAL în Ungaria

Un accident rutier în care şi-a pierdut viaţa o persoană a avut loc în Ungaria în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un microbuz care aparţine unei firme de transport din Gherla transporta un grup de copii într-o excursie, iar în urma coliziunii cu altă maşină a rezultat decesul unei personae.

sursa foto: gherlainfo.ro sursa foto: gherlainfo.ro

Accidentul s-a produs într-o intersecţie, ca urmare a neacordării de prioritate de către şoferul de pe microbuz. În urma coliziunii, microbuzul s-a rasturnat, iar maşina mică a ajuns într-un şanţ, informează gherlainfo.ro.

În urma impactului, două fete din microbuz şi şoferul au fost răniţi. Alte persoane din microbuz care nu au necesitat internare au fost transportate la un hotel.


Firma de transport din Gherla a trimis alte maşini în Ungaria pentru a-i aduce acasă pe cei mici. Aceştia se aflau într-o excursie în Ungaria, sâmbătă seara urmau să se reîntoarcă la Budapesta şi apoi să revină acasă.

Femeia care conducea autoturismul lovit a decedat pe loc. Potrivit concluziilor preliminare, şoferul microbuzului nu ar fi acordat prioritate autoturismului înmatriculat în Ungaria.

Ultimele Stiri
abonare newsletter