Actualitate

Cât curaj are ministrul Curaj să scape de Groza? Bubele directorului Groza din Ministerul Educației

Ce va face noul ministru al Educației cu directorul Directiei Generale Învățământ Universitar Ioan Groza, acuzat de plagiat și implicat în scandalul „striptease pe fonduri POSDRU”? Adrian Curaj, noul ministru al Educației, va avea de luat câteva decizii nu tocmai ușoare după ce va ajunge în fruntea instituției. Nu doar dintre cele referitoare la reforma unui domeniu unde fiecare ministru a venit cu reforma lui și a plecat cum a venit, ci decizii despre oameni care trag sfori și țes intrigi mai ceva ca păianjenii.

Unul dintre ei, directorul Directiei Generale Învățământ Universitar, clujeanul Ioan Ștefan Groza, cunoscut ca „omul lui Rus” are probleme de moralitate care îl fac incompatibil cu o funcție de conducere în Educație.

Dacă suspiciunile de plagiat și implicarea în scandalul spectacolului de striptease de la un seminar plătit din fonduri europene nu au fost un motiv suficient pentru foștii miniștri Sorin Câmpeanu și Remus Pricopie să-l demită, rămâne de văzut dacă noul ministru, Adrian Curaj, va avea curajul să pună piciorul în prag.


La USAMV Cluj plagiatul naște pui vii. De știucă

Site-ul plagiate.ro, coordonat de reputatul profesor universitar clujean Dorin Isoc a semnalat o suspiciune rezonabilă de plagiat care îl privește pe profesorul Ioan Ștefan Groza, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj.

Concret, articolul „Observaţii asupra sistemului reproducător al ştiucilor în timpul unui ciclu sexual”, scris de Ioan Groza, Mihai Cenariu, Simona Ciupe, Alexandru Raul Pop, Emoke Pall, Laura Parlapan şi Lucica Geru (publicat în 2013, în Jurnalul de Medicină Veterinară al USAMV) reproduce părți importante, în primul rând fotografii, dintr-o lucrare anterioară, „Morfologia ovariană a ştiucilor din Dunăre în timpul ovogenezei”, scrisă de Lucica Geru (Brăila), Angela Trofimov (Galaţi), Flavia Ruxanda, V. Rus, Alexandru Raul Pop, I.Radu (USAMV Cluj), V. Miclăuş (Galaţi), publicată în 2012, în Annals of the Romanian Society for Cell Biology.


„Lucica Geru a fost doctoranda mea. Pozele nu sunt identice. Fiecare şi-a prelucrat baza de date. Geru este în colectivul lucrării. Ea a venit cu pozele respective pentru lucrare. Dacă ai autorul cu tine în echipă care e urma de plagiat? Dacă ne uităm în Legea 206/2004 (legea privind buna conduită în cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare - n.r.) pozele nu sunt socotite plagiat. E un lucru forţat. Din punctul meu de vedere, nici urmă de plagiat”, a declarat Ioan Groza reporterilor Monitorul de Cluj.

Coautorii l-au luat pe „Nu” în brațe

Pe un ton agresiv, Lucica Geru a declarat că nu mai ţine minte când şi-a publicat doctoratul şi nu are cunoştinţă de articolul publicat de Ioan Groza. „Nu mai țin minte că sunt mulți ani de când mi-am publicat doctoratul. Nu vreau să mă implic în așa ceva. Vreau să mă lăsați în pace. Trebuie să fac eu cercetările mele”, a replicat Geru.


Ciudată declaraţie, având în vedere că pe lucrarea lui Ioan Groza apare drept coautor, iar de la susținerea lucrării de doctorat, în 2012, nu a trecut chiar atât de mult timp.

Poate poziția publică a Lucicăi Geru, șef al Serviciului Sănătate Animală Brăila, în cadrul Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, explică tonul agresiv și dorința de a evita subiectul.


Nici ceilalţi coautori nu au fost mai cooperanţi

„Nu ştiu de această problemă. Cu siguranţă nu este adevărat”, spune Alexandru Raul Pop, care semnează ambele lucrări.

„Nu ştiu de aşa ceva”, a declarat Flavia Ruxanda, coautor al lucrării inițiale scrise de Lucica Geru.


Striptease „european” la Predeal

Numele lui Ioan Groza a apărut recent într-un scandal cu dansatoare din buric. La o întrunire a profesorilor de la patru universităţi din România, pe tema îmbunătăţirii învăţământului superior, desfăşurată la Predeal, şi-au făcut apariţia mai multe dansatoare exotice, mai mult goale. Momentul artistic a fost plătit din bani europeni, relatează cotidiantr.ro.

Întâlnirea de peerlearning având ca tematică „Facilitarea inserției în piața forței de muncă a absolvenților de învățământ universitar” în cadrul proiectului POSDRU „Îmbunătățirea calității sistemului național de învățământ superior în conformitate cu schimbările societății bazate pe cunoaștere și cu dinamica pieței muncii” a avut loc în zilele de 23-25 ianuarie 2015 la Hotelul Piemonte din Predeal, cazarea și masa fiind suportate din bugetul, în valoare de 11 milioane de lei, al proiectului 155/1.2/S/139950, al cărui manager este Ioan Groza.

Acesta se apără spunând, potrivit Digi 24animatoarele ar fi intrat în sala de conferinţe după încheierea dezbaterilor. În plus, ar fi fost vorba de o „surpriză” din partea conducerii hotelului.

Dezbaterea - la care, potrivit cotidiantr.ro, nu prea s-a ținut prelegeri științifice, lucru remarcat și de secretarul de stat în Ministerul Educației Gigel Paraschiv - avea scopul de a dezvolta o relaţie mai bună între universităţi şi licee şi între elevi şi profesori. Numai elevii de liceu ar mai fi lipsit de la dansul erotic...

Demisie de onoare. Dar nu a vinovatului

Deşi nu a participat la eveniment, prorectorul USAMV Cluj-Napoca Adrian Oros şi-a dat demisia, în semn de dezaprobare față de colegul său de breaslă și pentru a cere Ministerului Educației să ia poziție. Oros spune că şi Ioan Groza ar trebui să renunţe la funcţie pentru ca imaginea USAMV să nu aibă de suferit. Mai mulţi deputaţi liberali din comisia pentru învăţământ au cerut la rândul lor Ministerului Educaţiei să ia măsuri.

Imediat după demisia prorectorului Adrian Oros, conducerea USAMV a venit cu precizarea că se delimitează de poziţia adoptată de acesta şi că aceasta „nu reprezintă şi punctul de vedere al instituţiei”. De teamă oare că Ioan Groza se va întoarce la Cluj și va băga groaza-n colegi? Pe culoarele USAMV așa se vorbește!

Directorul Groza acoperă ilegalitățile decanului Groza

În 2011, în calitate de decan al Facultății de Medicină Veterinară, Ioan Groza a modificat programa de învățământ încălcând Directiva Europeană 36/2005 (care prevede minim 5.500 de ore de studiu pentru specializarea medicină veterinară) punând în pericol recunoașterea diplomelor absolvenților în UE, scrie cotidiantr.ro.

O decizie similară a luat Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, al cărei rector era pe atunci Sorin Câmpeanu, dar a pierdut în instanță.

În 2015, Câmpeanu și Groza, ajunși în fruntea Ministerului Educației, au propus modificarea listei profesiilor reglementate de Directiva Europeană 36. Astfel, prin HG 649/2015 a fost modificată tocmai anexa privind medicina veterinară.

Pe înțelesul tuturor, ministrul și directorul general din Ministerul Educației au promovat o HG prin care să repare, retroactiv, decizii ilegale luate în calitate de șefi ai unor instituții de învățământ superior.

Același Ioan Groza, tot în calitate de decan al Facultății de Medicină Veterinară a USAMV, a înmatriculat fără acoperire legală direct în anul III de studii absolvenți ai unei școli postliceale de zootehnie din Israel. Legislația în vigoare prevede ca absolvenții de studii postliceale să fie înscriși în anul I și numai la aceeași specializare.

Un pui de comunist

Ioan Ștefan Groza este „omul lui Ioan Rus”, iar legătura dintre ei merge până în anii dinainte de '89, când au fost colegi în conducerea Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România, celebra UASCR. Ioan Rus a fost președinte UASCR Universitatea Tehnică, iar Groza vicepreședinte la USAMV. Au fost colegi în fruntea tinerilor studenți comuniști cu Andrei Marga (președinte UASCR Cluj), Alexandru Irimie, Ioan Vușcan, Emil Boc (ASC Facultatea de Filosofie), Valentin Cuibus (Palatul Copiilor UTC), Radu Munteanu (Universitatea Tehnică- vicepreşedinte UASCR), Liviu Mărghitaș (şef UASC Agronomie), Dumitru Matiș (preşedinte UASCR din UBB), Dumitru Purdea (Universitatea Bogdan Vodă- vicepreşedinte UASCR sport turism), Petru Berce (Universitatea Tehnică- preşedinte UASCR), Vasile Andreica (Clinica Medicală III- preşedinte UASCR IMF), Augustin Feneşan (preşedinte UTC), potrivit adevarul.ro.

După Revoluție, toți au ocupat și unii dintre ei încă ocupă funcții importante în instituții publice, administrație și în învățământ.

abonare newsletter