Actualitate

Un tânăr de 19 de ani din Cluj dă oamenilor lecții de viață. ”Nu sunt cu protestele fiindcă adevăratul cancer este la noi în societate. Românii nu au curaj să recunoască adevărul”

Șerban Groza are 19 ani proaspăt împliniți, s-a născut în Cluj, a copilărit în Bistrița și s-a întors la Cluj pentru a urma Facultatea de Drept. Vrea să devină notar și în același timp să-și urmeze pasiunea pentru public speaking. Vrea să facă o diferență, să schimbe ceva în România.

Șerban a descoperit pasiunea pentru motivație, de a fi un lider în perioada în care a făcut handbal, apoi, după un an de zile într-o trupă de teatru francofon a descoperit că îi place să fie pe scenă, însă după regulile lui. Nu îi place să spună pe scenă ce vor alții și să dureze cât vor alții. Astfel, îmbinând teatrul cu handbalul, a devenit speaker motivațional.

Evoluția sa ca om se bazează pe două lucruri fundamentale

Șerban consideră că oamenii cu care îți împarți timpul te formează, de aceea mereu se înconjoară cu oameni mai buni decât el, de la care poate învăța cât mai multe lucruri într-o perioadă cât mai scurtă. De asemenea, citește foarte mult despre tot ceea ce înseamnă dezvoltare personală.


”Ca să evoluez fac două lucruri fundamentale: nu mă înconjor de idioți și citesc foarte mult materiale de dezvoltare personală. E de evitat să te înconjori de idioți deoarece mediul te formează și oricât de deștept ești, dacă te înconjori de astfel de oameni vei deveni idiot. Același principiu merge și invers. Este un citat foarte frumos care zice dacă te înconjori de nouă oameni bogați este probabil să devii al zecelea. Așa e și pentru mine. Cel mai important este să mă înconjor de oameni care sunt ceea ce sunt eu sau care sunt ceea ce vreau eu să devin. Un om idiot este acela care are un potențial, dar nu face nimic să-l îndeplinească” explică tânărul.

”Oamenii sunt cea mai importantă valoare. De la toți am ce învăța”

Șerban nu a fost mereu omul încrezător care este acum și cu toate că majoritatea timpului și-l petrece cu oameni de calitate, nu refuză să ajute fiindcă el vede un potențial imens în fiecare om pe care îl cunoaște. Consideră că are ceva de învățat de la oricine, de la un om de afaceri până la un bețiv care a căzut și a reușit apoi să se ridice.


”Oamenii cu care ma înconjor sunt oameni foarte tari, doar că ceea ce este interesant este că și eu am fost un idiot social, am fost obez, am avut multe probleme pentru care eu m-aș considera un idiot. Dar în fiecare persoană există o capacitate imensă și de obicei sunt cei care mai apoi construiesc lumea aceasta. De aceea îi ajut, cu toate că sună ca un paradox. Oamenii sunt cea mai importantă valoare. De la toți am ce învăța. Contează însă de la cine pot învăța mai mult într-o perioadă mai scurtă de timp. Poți să înveți de la ultimul bețivan care pică într-un șanț și se ridică, ceea ce poate fi o lecție de viață, că de câte ori cazi te poți ridica. Dar cu un om de foarte mare succes aș putea învăța cinci lecții în aceeași perioadă de timp. Dar lecția învățată de la bețivan poate fi mai puternică decât cele cinci. Mediul este ca o compensație. Oamenii cu care mă înconjor au încredere de sine, au un scop în viață și toți sunt mult mai deștepți decât mine” spune Șerban.

În România, oamenii arată prea mult cu degetul

Cursurile de la Facultatea de Drept și-au pus amprenta asupra tânărului, astfel că, împreună cu pasiunea pentru discursurile motivaționale, a reușit să-și formeze o părere concretă și argumentată despre problemele societății din România. Șerban consideră că românii nu au curajul să spună adevărul și preferă să arate cu degetul. Caută vinovați în clasa politică, caută o schimbare în guvern fără să conștientizeze că schimbarea de fapt trebuie să vină din rândul cetățenilor. Din acest motiv nu este de acord cu protestele din stradă.


”Pentru mine contează foarte mult o autoestimare corectă. Fundamentul eșecului societății în România este că nu ne spunem exact ce trebuie să zicem și nu avem destul sânge în noi să recunoaștem adevăratul adevăr. Eu nu sunt de acord cu protestele și cu răcnetele în stradă. Am spus asta de la început. Să zicem că unul este un escroc, celălalt e un ticălos, altul își comandă cincizeci de oameni să-l ducă acasă cu mașina și așa mai departe. Să zicem că ei sunt ceea ce trebuie eliminat din România, sunt cei mai răi, trebuie să scăpăm de ei. Însă, ei de unde vin? Nu din societate? Vin dintre noi și ne reprezintă. Mulți zic că politicienii fură, dar oamenii se fură pe stradă unul pe celălalt. Problema nu este la noi sau la ei, ci este a noastră, a tuturor. Câți dintre noi nu ne-am furat căciula unul la altul? Ceea ce fac politicienii nu fac decât să ne reprezinte pe noi în cel mai adevărat sens. De aceea problema e la noi. Dar e mult mai ușor să ieși în stradă și să zici Jos Ponta decât să zici Jos prostia mea sau jos faptului că sunt un incult. E mai ușor să arăți cu degetul. Dar dacă ții acum mâna ridicată și arăți cu degetul spre un anumit loc din cameră, vei vedea că trei degete sunt de fapt îndreptate spre tine. De aceea nu sunt cu răcnetele, fiindcă adevăratul cancer este la noi în societate. Clasa politică pe care noi o condamnăn sunt doar ciupercile cancerului” explică Șerban.

Dragostea pentru public speaking, cea mai mare realizare

Șerban Groza nu consideră că este cel mai de treabă speaker. Recunoaște că de cele mai multe ori este antipatic și arogant, însă știe că are dreptate în majoritatea cazurilor. Este conștient că a ajutat și ajută multă lume prin seminariile pe care le susține. Însă nu faptul că este cel mai tânăr motivational speaker din România este cel mai mare succes al său, ci faptul că poate să facă ceea ce îi place.


”Nu sunt cel mai de treabă speaker. Sunt de cele mai multe ori cel mai antipatic. Dar se dovedește că de cele mai multe ori am dreptate și nu o spun ca o laudă, ci ca o constatare. Faptul că sunt cel mai tânăr motivational speaker din România este o realizare, dar pentru mine este o realizare faptul că am putut să scot oameni din depresie. M-a sunat cineva înainte să se sinucidă și am reușit să-l fac să se oprească, am reușit să-l scot dintr-o depresie cruntă și acum a ajuns să lucreze la Ambasada României” explică studentul.

A ajutat oameni să iasă din depresie, a adunat zeci și chiar sute de oameni de toate vârstele la seminariile sale, unde un copil de 19 ani dă lecții despre viață.


”La ultimul seminar am reușit să aduc 115 oameni pe o vreme cruntă, ploua, bătea vântul. Și au venit atât de mulți oameni să mă asculte pe mine, un copil de 19 ani care dă lecții despre viață, iar cei din sală erau oameni trecuți de 30-40 de ani. Mă bucur că pot să inspir oameni. Cea mai mare realizare este că pot face public speaking. Nu mă interesează neapărat ce pot să obțin, ci este o bucurie. Când vorbesc mă simt cel mai viu, cel mai fericit om de pe pământ, o fac pentru că iubesc asta” povestește Șerban.

”Trebuie să îți placă ceea ce faci și să aduci o contribuție”

Public speaker-ul consideră că împlinirea personală este compusă din două aspecte fundamentale: să îți placă ceea ce faci și să aduci o contribuție lumii în care trăiești. Dacă cele două nu se îmbină, șansele să eșuezi vor crește.

”Dacă faci doar ceea ce îți place, s-ar putea să ajungi ca și Van Gogh căruia îi plăcea să picteze, dar s-a sinucis fiindcă simțea că nu aduce nicio contribuție lumii acesteia. Dacă însă contribui și nu îți place ceea ce faci, o să fii ca și prietenul meu din Bistrița, Emanuel, care mătura străzile și într-o zi mi-a zis că vrea să se apuce de școală. El aducea o contribuție clară, fiindcă străzile erau foarte curate. Făcea o treabă excelentă fiindcă era un om harnic. Cu toate că ajuta, nu îi plăcea ceea ce făcea. Dacă nu ești sincer cu tine, trăiești într-o minciună. Dacă nu accepți adevărul tău personal și dur când ești la pământ, nu îți vei da seama de el nici când ajungi sus. De asemenea, poți să spui adevărul doar persoanelor care ți-l cer și care crezi tu că-l vor suporta. În momentul în care cineva îți cere părerea ta sinceră, trebuie să vezi dacă omul acela chiar are nevoie de ea, fiindcă există șansa să ți se închidă uși în față. Sinceritatea prea multă este o formă de exces” explică bistrițeanul.

El iubește oamenii, îi apreciază, vede potențialul în fiecare, de aceea le oferă lecții de viață, fiindcă a ajuns să o cunoască, a reușit să se autodepășească și a ajuns ceea ce este astăzi. Consideră că este cel mai bun, dar este conștient că sunt și alții la fel de buni.

”Trebuie să apreciem oamenii. Oricât aș fi de arogant, iubesc foarte mult oamenii și îi apreciez. Este o magie în om. Este un potențial în fiecare. De la fiecare om ai ce învăța, de aceea este bine să te consideri tare. De fiecare dată când merg într-o încăpere, îmi zic că eu sunt cel mai tare de acolo, dar în același timp nu mă compar cu nimeni. Știu că este un paradox ce spun. Eu mă consider cel mai tare, dar în același timp și alții pot să fie cei mai tari. Este vorba cere și ți se va da, însă eu adaug: și crede că vei primi” subliniază Șerban.

În ciuda aparențelor, nu are mereu încredere în el

Din punctul său de vedere, din cauza faptului că suntem ființe perfecte, cu capacitatea de a evolua încontinuu, nu putem avea mereu încredere în noi. Cu toate că înainte lumea nu îl plăcea fiindcă era slab, a reușit să iasă din acea stare și viața i-a pus în față lucruri bune și oameni frumoși.

”Nu poți să ai mereu încredere în tine. Știu că eu par un om care am tot timpul încredere în mine, că sunt carismatic, șarmant. În mod predominant sunt așa cum mă percepe lumea. Însă am momente în care nu mai știu de mine, am momente în care intru în tristeți foarte mari. Toți au zile în care se simt aiurea, în care se simt oameni de insucces. De aceea în momentul în care nu poți urma un sfat de-al tău, nu te învinui pentru asta. Suntem structuri imperfecte care putem avea încredere în 95% dintre momente, dar există și cele 5% în care vom fi ca niște epave. Suntem oameni. Însă cele 5% te fac să îți dorești mai mult să fii cele 95%. Nu îți va fi niciodată ziua mai bună dacă tu nu vei fi mai bun. Înainte nimeni nu mă plăcea, fiindcă eram slab și nu meritam. Aveam exact ceea ce meritam. Asta este frumusețea vieții și magia ei. Însă viața este foarte corectă. Mereu primești ceea ce meriți. Acum că am progresat, au venit în viața mea oameni din ce în ce mai buni și am ajuns să merit să am astfel de oameni în viața mea. Dar totul vine ca o consecință a faptului că am crescut în mod continuu. Omul trebuie să aibă dorința de a crește, dar în același timp trebuie să accepte faptul că nu va crește niciodată” a concluzionat Șerban Groza.

La cei 19 ani, Șerban uimește cu cultura sa generală, cu experiența sa de viață, ca și cum un bătrân ar fi rămas prins în trupul acesta tânăr. Susține o mulțime de seminarii în timp ce urmează cursurile Facultății de Drept, fără să se plângă. Nu arată că i-ar fi greu. Este conștient de defectele sale, dar și le asumă și compensează cu calitățile. Iubește oamenii, îi ajută și știe să privească obiectiv tot ceea ce îl înconjoară și de asemenea, să rezoneze cu cei cu care vorbește. 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter