Actualitate
Poliţiştii se laudă că prind hoţii din locuinţe, după scandalul hoţilor din Floreşti şi Mănăştur
240 de persoane care sunt bănuite de comiterea unor furturi din locuinţe au fost prinse de către poliţişti în acest an. Oamenii legii se laudă la scurt timp după numărul mare de furturi din locuinţe din Cluj.
„Poliţiştii au organizat şi desfăşurat în cursul acestui an 288 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe, iar cu această ocazie au fost identificate 240 de persoane bănuite de comiterea acestui gen de fapte pe raza municipiului Cluj-Napoca şi a comunelor arondate. Dintre acestea, 36 au fost depistate în flagrant delict, în unele cazuri chiar cu sprijinul vecinilor sau a altor persoane prezente în zonă, care au dat dovadă de prezenţă de spirit şi spirit civic”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.
Ca măsură preventivă, pentru 67 de persoane dintre cele identificate şi cercetate pentru furturi din locuinţe a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore.