Actualitate
OPINIE: Europa și spiritul ludic: „taharrushgamea”
Ca om, primești multe lecții de la viață, sub forma unor pilde, din care tragi învățăminte sau nu. Ca țară, lecțiile sunt predate de un mare profesor (nebăgat în seamă, de multe ori), care se cheamă istoria. Legătura e simplă: oamenii fac istoria, iar „trecerea” se face prin acele personalități (bune sau rele) a căror putere amplifică exponențial efectele (bune sau rele ale) faptelor lor. Privesc cu mare atenția la ce se întâmplă în Germania și încerc să înțeleg ceva, dar nu de dragul lor, cât pentru folosul nostru.
Au trecut deja două săptămâni de când, în noaptea de Anul nou, în Koln și în alte orașe germane, au fost înregistrate sute de cazuri (în fapt, mii) de agresiuni cu tentă sexuală (lovire, agresiuni fizice, tentative de viol etc.) asupra unor femei localnice, fapt cu totul neobișnuit pentru o țară cu standarde foarte ridicate de civilizație și de securitate. Trei lucruri, îndeosebi, au surprins în această întâmplare: amploarea fenomenului (unora nevenindu-le să creadă), faptul că agresorii erau refugiați musulmani și bâlbâiala autorităților în sesizarea și interpretarea acestuia. Contradicții și confuzie au apărut în modul în care faptele au fost judecate, cu reținere/prudență, de către autoritățile centrale și locale, iar primarul din Koln (o femeie) a declarat, nici mai mult nici mai puțin, că de vină sunt femeile care „n-au păstrat distanța corespunzătoare” față de atacatorii lor. Stranietatea acestor întâmplări a crescut și mai mult odată cu apariția, în fine, a raportului poliției germane, preluat de presă, ale cărui premise sunt de-a dreptul șocante, pentru că, la mijloc, ar fi vorba despre un „joc sinistru”, „un modus operandi din țările arabe”, numit „taharrushgamea”, asimilat unei hărțuiri sexuale colective. Detaliile sunt de-a dreptul sordide, căci, potrivit depozițiilor, victima era înconjurată de o mulțime de bărbați (până la 20, spun unii, până la 50, spun alții, dar pot ajunge la 200-300), împărțiți,după regulilor „jocului”, în două tabere: „atacatori” și „apărători”. În meleul creat pe stradă, „atacatorii” atingeau victima, o împingeau (înghesuiau), o pipăiau în zonele intime, încercând s-o dezbrace, mergând până la lovire, tâlhărie și viol, timp în care „tabăra apărătorilor”, sub pretextul că vor să protejeze victima, îi aplicau același tratament. Poliția a înregistrat, până acum, 500 de plângeri la Koln, cinci în Hamburg, dar se crede că numărul victimelor este mult mai mare, unora dintre femeile agresate fiindu-le rușine să depună plângere. Mai adaug doar că lumea și-a amintit acum că jurnalista americană Lara Logan a pățit același lucru în piața Tahrir din Cairo și că autoritățile suedeze declară acum fapte similare petrecute anul trecut în această țară.
De aici începe discuția, de la câteva premise foarte clare:
-sub amenințarea Statului Islamic (îndeosebi), de frica persecuțiilor politice și militare și a sărăciei, din Orientul Mijlociu (în special) a pornit un val de refugiați spre Europa, ajuns la un moment critic la finalul anului trecut
- fenomenul a generat o adevărată criză și tensiuni grave pe continent și în lume, mergând până la fragilizarea și compromiterea proiectului UE
- cea mai deschisă și generoasă cu privire la refugiați(musulmani) s-a arătat Germania (motorul principal al UE), care a primit, se spune circa, 800 de mii, arătându-se dispusă, prin vocea cancelarului Angela Merkel, să găzduiască un milion
- justificarea ar fi fost, de dincolo de motive umanitare, mâna de lucru ieftină și împrospătarea unei societăți lenevite prin mulțumire și bunăstare, argument respins hotărât de majoritatea poporului german
- printre refugiații reali s-au strecurat și teroriști, infiltrați în sânul civilizației occidentale și gata să atace, iar agresiuniles-au produs, au loc în continuare, iar abuzurile sporesc și se diversifică
- odată cu abuzurile, cresc și tensiunile și temerile cu privire la o posibilă „ciocnire între civilizații”, la degenerarea (cel puțin a) conviețuirii și la grave clivaje sociale în civilizația occidentală.
Recapitulând: n-a știut Germania, un stat puternic și funcțional, condus de un lider autoritar și carismatic, ce face prin acceptarea unei asemenea situații? Au lipsit informațiile despre posibile consecințe? Să fie vorba despre o atât de crasă ignoranță și lipsă de viziune a conducătorilor acestei țări? Să se fi lăsat atât de ușor și de grav surprinsă Germania de un fenomen deja anticipat și previzibil? Nu sunt adeptul teoriei conspirației, dar aici există un singur răspuns: s-au lăsat surprinși pentru că așa au vrut și de aici ar trebui să înceapă îngrijorările noastre pentru un viitor nu foarte îndepărtat.
Prin toate semnele, Germania n-a dorit și nu dorește să înceteze criza refugiaților, ci pare a vrea să continue și să se acutizeze pentru a justifica acțiuni viitoare, probabil mai mari, de altă anvergură și cu efecte geopolitice mult mai ample. Toți își încordează mușchii, se formează deja „cupluri conflictuale” de țări și nu mai e mult până la faza trei,„ca-n beție”: întâi unul vorbește și toți ascultă, apoi se ceartă câte doi, pentru a sfârși prin a se certa toți între ei. La crâșmă, finalul înseamnă închiderea localului, în politică, războiul.
