Actualitate

Un rezident în Danemarca, testat pozitiv pentru virusul Zika

Un rezident în Danemarca care a călătorit în afara acestei țări a fost testat pozitiv pentru virusul Zika transmis de țânțarul Aedes aegypti.

Sursa foto: www.flickr.com/photos/usdagov Sursa foto: www.flickr.com/photos/usdagov

Autoritățile de sănătate din al doilea mare oraș danez, Aarhus, au declarat că pacientul a călătorit în America Centrală și de Sud, unde a fost contaminat.

Virusul Zika a fost descoperit în 21 de țări din America Latină și a fost legat de leziuni ale creierului la mii de copii în Brazilia. Epidemii s-au mai înregistrat în Columbia, Salvador, Panama și Republica Capul Verde. În Brazilia, țara cea mai afectată și care va găzdui în această vară Jocurile Olimpice la Rio de Janeiro, au fost depistate 3.900 de cazuri de microcefalie la nou-născuți.


Febra Zika, boala declanșată de acest virus, se manifestă cu dureri de cap, slăbiciune, temperatură ridicată, iritații ale pielii și ochi roșii. Nu există vaccin sau tratament de vindecare împotriva virusului Zika, putând fi tratate doar simptomele maladiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter