Actualitate
OPINIE: Şi cu reprezentativitatea ce facem?
Un tur de scrutin, două sau nouă nu înseamnă nimic pentru democraţie dacă omitem esenţialul: pe cine reprezintă primarul ce urmează să fie ales!
Datele culese de la ultimele scrutine arată o tendinţă îngrijorătoare a cetăţenilor de a se lăsa greu convinşi să iasă la vot. Scăderea prezenţei la urne, mai ales în mediul urban (adică acolo unde sunt concentraţi un număr mare de locuitori într-o singură unitate administrativă), reprezintă un motiv de îngrijorare din perspectiva reprezentativităţii.
Teoria democraţiei are două concepte cheie care influenţează descrierea unui sistem ca fiind democratic ori, dimpotrivă, totalitar. Este vorba de Autoritate şi Reprezentativitate.
Autoritatea este prezentă în relațiile dintre fiinţele umane (animalele nu fac obiectul discuţiei) atât în spaţiul privat, cât și în viața publică. Autoritatea înseamnă puterea legitimă a cuiva de a le impune altora propria voință.
Într-un stat democratic, autoritatea este diferită de exercitarea puterii într-un regim totalitar prin introducerea aspectului legitim al exercitării. Iar legitimarea vine prin alegerile corecte, libere şi prin Reprezentativitatea celui care exercită prerogativele de autoritate.
Libertatea, Dreptatea, separarea puterilor în stat, pluralismul politic şi Reprezentativitatea fac diferenţa dintre un regim totalitar sau autoritar şi unul democratic.
Autoritatea statului este legitimă doar atunci când cel care-şi impune celorlaţi voinţa este îndreptăţit să o facă în urma unor proceduri care respectă principiile de mai sus, nu întâmplător scrise cu litere mari. Sunt principii peste care nu se poate trece, principii care nu pot fi nici „ajustate”, nici negociate.
Constituţia României explică, la articolul 2, modul în care poporul îţi exercită suveranitatea şi cum o „împrumută” organelor sale reprezentative.
Art. 2 – Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
Revenim la aspectul cheie al Reprezentativităţii „organelor” statului, care exercită autoritatea şi, implicit, forţa coercitivă.
Cum autorităţile locale decid cheltuirea banilor publici şi, prin controlul asupra poliţiei locale, exercită forţa de coerciţie a statului într-un anumit teritoriu, suntem în situaţia în care un primar ales cu o „majoritate” dintr-o mică parte a comunităţii pe care o reprezintă este îndreptăţit să-şi exercite puterea asupra întregii populaţii. Este autoritatea sa legitimă? Este el ales reprezentativ?
Susţinătorii alegerilor într-un singur tur de scrutin susţin că nimeni nu poate fi obligat să voteze, iar absenteismul nu este o scuză, ci, dimpotrivă, absenţii sunt astfel „sancţionaţi” pentru delăsarea lor. Sloganul lor favorit: „Cine nu votează, nu contează!”
Susţinătorii alegerilor cu două tururi de scrutin argumentează că, prin organizarea unei a doua runde, se concentrează „voinţa” electoratului, alegătorii fiind constrânşi să se coalizeze vrând, nevrând, în jurul unuia dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă. Astfel se asigură, chiar şi artificial, un grad mai mare de reprezentativitate al celui ales.
Personal, înclin către această a doua variantă. Arătam mai sus că Reprezentativitatea este un principiu de bază al democraţiei, care nu poate fi restrâns. Comunităţile locale trebuie încurajate să-şi exercite controlul asupra celor care îi conduc, iar legitimarea unui primar prin încolonarea în spatele lui a unui număr cât mai mare de alegători susţine exact acest lucru. Per a contrario, un primar ales de o minoritate va avea întotdeauna împotriva sa un curent de opinie nefavorabil, putând fi lesne suspectat că favorizează grupul care l-a susţinut. Or, asta nu mai este democraţie.
P.S. PSD ameninţă cu boicotarea alegerilor dacă se va reveni la formula cu două tururi de scrutin. Îngrijorarea lor vine din faptul că sistemul turului unic favorizează pe cei aflaţi în funcţie, iar PSD are un număr impresionant de primari, care, astfel, intră în cursă din poziţia de favoriţi. În esenţă, nimeni nu este obligat să participe la alegeri, drept pentru care acţiunea lor nu face decât să îi scoată din cursă pe candidaţii social-democraţi, dar, cu sau fără ei, alegerile tot valide sunt.
