Actualitate

Accident în Izvorul Crişului, cu trei răniţi şi un mort. Maşinile s-au făcut praf – GALERIE FOTO

Un grav accident de circulație a avut loc duminică după-amiază pe DN1 E60, în localitatea Izvorul Crișului.

În accident au fost implicate trei autoturisme, evenimentul rutier fiind soldat cu patru victime care au rămas încarcerate. Unul dintre şoferi şi-a pierdut viaţa, iar celelalte trei persoane au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor Cluj.

Potrivit poliţiştilor, unul dintre şoferi a intrat pe contrasens pentru a depăşi un autovehicul, moment în care s-a întâlnit cu alte doup autoturisme și nu a mai putut evita impactul. Ciocnirea a fost atât de puternică, încât două autoturisme au zburat în șanț, iar o a treia mașină a fost proiectată la peste 20 de metri distanță, în albia unui râu.


“La data de 21 februarie, ora 14:40, pe DN1 E60, pe raza comunei Izvoru Crişului, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor trei. Un bărbat de 30 de ani, din Oradea, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1E60, pe raza comunei Izvoru Crişului, cu direcţia Cluj - Oradea, ar fi efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, context în care ar fi pierdut controlul autovehiculului, intrând în coliziune cu două autovehicule care circulau din sens opus.  Accidentul s-a soldat cu decesul unui bărbat de 66 de ani, din Cluj-Napoca, conducătorul autovehiculului care circula regulamentar, pe direcţia Oradea – Cluj.  Conducătorul autovehiculului care a pătruns pe contrasens, precum şi alte două femei, pasagere în autovehicule, au suferit leziuni grave. Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa  54.000 de lei”, transmite IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter