Actualitate

Supravegherea cosmetizării clădirilor din centru, misiune imposibilă

O singură firmă a depus ofertă în urma anunţului de achiziţii publice pentru supravegherea lucrărilor de înlăturare a elementelor periculoase de pe clădirile degradate. Oferta a fost declarată inacceptabilă.

Nici la a doua strigare Primăria Cluj-Napoca nu a găsit o firmă care să supravegheze lucrările de înlăturare a elementelor periculoase de pe clădirile degradate din centru. În urma primului anunţ de achiziţii publice nu s-a prezentat nimeni, iar la a doilea anunţ a fost depusă o singură ofertă, a firmei K&K Studio de Proiectare SRL. Procedura a fost anulată din cauză că oferta celor de la K&K Studio de Proiectare SRL a fost inacceptabilă, mai exact preţul oferit de ei a fost dublu faţă de estimările Primăriei. Autorităţile locale au estimate că supravegherea lucrărilor va costa 25.000 lei, dar cei de la K&K Studio de Proiectare SRL s-au prezentat cu o ofertă de 50.000 lei.

Firma care va realiza supravegherea lucrărilor trebuie să aibă minim un arhitect atestat, minim un conservator/restaurator cu competenţe pentru toate tipurile de componente artistice (ipsos, piatră, metal etc) şi minim un specialist atestat de Ministerul Culturii.


Până la această dată, Primăria a identificat 26 de clădiri din centru, aflate în proprietatea autorităţilor locale, care necesită reparaţii.

Din cauza degradării continue, în ultima perioadă, bucăţi de tencuială şi elemente decorative s-au  desprins de pe clădiri. În decembrie, o tânără s-a trezit cu o bucată de tencuială în cap în timp ce trecea pe lângă hotelul Continental. Tot în decembrie, de pe Eroilor s-au desprins elemente decorative de pe o clădire.


În aceste condiţii, Primăria a început să “cosmetizeze” imobilele care sunt pericol pentru cetăţeni. Cu ajutorul pompierilor, sunt date jos elementele care sunt în pericol să cadă. Această acţiune a ajuns la urechile ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu care şi-a exprimat îngrijorarea față de slaba reprezentare a specialiștilor în acțiunea Primăriei Cluj-Napoca de înlăturare a unor fragmente din fațadele unor clădiri din centrul istoric al orașului și a propus organizarea unor echipe multidisciplinare pentru recuperarea tuturor elementelor valoroase. Primăria s-a văzut nevoită să trimită vineri Ministerului Culturii documentaţia pentru obţinerea autorizaţiilor necesare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter