Actualitate

Încă o materie obligatorie în şcoli: „Noțiuni de prim ajutor”

Noua disciplină „Noţiuni de prim ajutor” ar putea deveni obligatorie în școlile din România, dacă senatorii vor da undă verde proiectului. Cui îi folosește și unde se va preda noua materie?

Ultimele studii au arătat că aproape jumătate dintre victimele accidentelor rutiere mor înainte să ajungă echipajele de urgenţă. Dacă fiecare dintre noi ar şti să acorde primul ajutor, acești oameni ar fi salvați. Miercuri, deputaţii au adoptat tacit un proiect de lege care introduce o nouă materie obligatorie în şcoli: "Noţiuni de prim ajutor".

Materia ar urma să se predea la toate nivelurile învăţământului preuniversitar şi universitar. Proiectul mai trebuie să treacă şi de Senat pentru a ajunge la promulgare.


Proiectul, susținut de la Cluj

Senatorul UDMR Laszlo Attila, membru în Comisia pentru Sănătate din Camera superioară a Parlamentului atrage atenția că majoritatea românilor nu știu să acorde primul ajutor și e bine să se reintroducă această materie în școli.

 “Cei mai mulți dintre români nu știu să acorde primul ajutor, mai demult se făceau cursuri în școli, medicii din școli țineau aceste cursuri. Cred că este bine că se va introduce disciplina în școli, voi vota acest proiect”, a spus senatorul clujean.


“Este o inițiativă despre care s-a tot vorbit și este benefică, sigur că susțin acest proiect. Cred că este nevoie de o astfel de disciplină și sondajele au arătat că românii nu știu să acorde primul ajutor, nu au nici elementele de bază. Voi vota acest proiect”, a declarat senatorul PSD Alexandru Cordoș.

Ce spune proiectul

Dacă proiectul devine lege, programa materiei trebuie aprobată prin ordin comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, se arată în proiect.


''În toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ, preuniversitar şi universitar, cu excepţia celui prevăzut la art 23. alin (1), lit. a), se include disciplina «Noţiuni de prim ajutor» ca disciplină obligatorie de studiu'', se arată în proiectul adoptat tacit în Camera Deputaţilor.

Singura categorie exceptată de această prevedere legislativă vizează educaţia timpurie (0—6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0—3 ani).


''Educaţia fizică şi sportul, precum şi orele de Noţiuni de prim ajutor în învăţământul preuniversitar sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învăţământ'', se mai arată în iniţiativa legislativă.

Ce spun cifrele

Ultimele studii au arătat că aproximativ 70.000 de români mor anual din cauza faptului că nu sunt resuscitaţi la timp. Din momentul în care este efectuat apelul la numărul de urgenţă 112 şi până când ajunge echipajul de salvare pot trece 5 sau chiar 15 de minute. Prea puţini români sunt pregătiţi să acorde primul ajutor în situaţii de urgenţă, în timp ce ţări ca Norvegia, Germania sau Austria sunt campioane la numărul persoanelor instruite să folosească tehnici de salvare.


În plus, peste 100.000 de oameni mor anual înecaţi cu mâncare sau obiecte înghiţite, iar cei mai mulţi sunt copii. Aceste tragedii ar putea fi prevenite dacă părinţii ar şti să acorde primul ajutor.

Clujenii nu știu să acorde primul ajutor

Clujenii de rând recunosc că nu știu să acorde primul ajutor în caz de nevoie și tocmai din acest motiv încurajeaza introducerea uneiu asemenea discipline în școli. 

“Nu știu, nu am noțiuni de acordare a primului ajutor. Este adevărat, o disciplină de acest gen ar trebui să existe în școli. Știu că și acum copiii învață la școală noțiuni elementare despre acest lucru, dar nu practic. De exemplu, generația mea nu a învățat la școală așa ceva”. (Claudia G., 37 ani, profesoara)

“Cred că e bine pentru copii să învețe mai multe despre acordarea primului ajutor. Sondajele arată că românii au încredere în instituții precum SMURD și pompieri, dar ei nu știu și nu au cunoștințe despre intervențiile de prim ajutor. Cred că este absolut necesar ca elevii să învețe mai multe la școală despre asta”. (Ramona Câmpean, 31 ani, educatoare)

Ultimele Stiri
abonare newsletter