Actualitate
Un băiat a căzut în gol patru metri, în Sala Polivalentă din Cluj, în timpul unui meci
Un băiat în vârstă de 9 ani a căzut în gol, de la o înălţime de peste patru metri, în timpul unui meci de baschet care a avut loc sâmbătă seară în Sala Polivalentă din Cluj.
sursa foto: captura digi24.roUn copil de 9 ani a căzut de la o înălțime de aproximativ patru metri printr-o crăpătură care desparte tribuna retractabilă de tribuna fixă. Potrivit digi24.ro, și-a rupt o mână şi s-a lovit la cap, aşa că a rămas sub supravegherea medicilor peste naopte.
Băiatul de 9 ani a intrat în sală în momentul în care meciul de baschet era deja început. Nefiind atent pe unde calcă, a căzut în gol aproape 4 metri prin acel spaţiu de aproximativ 30 de cm. Este singurul loc din Sala Polivalentă unde se creează această distanţă.
Martorii spun că copilul a venit împreună cu un grup de 20 de copii.
Oamenii prezenți la fața locului au sunat imediat la 112. Copilul a suferit multiple contuzii, precum şi o fractură a antebraţului şi a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca. Potrivit directorului medical al spitalului, Călin Lazăr, copilul a fost supus unei serii de investigaţii, el urmând să mai rămână şi duminică sub supraveghere medicală.
„Prezenta o leziune trumatică, o fractură la nivelul antebraţului stâng. Suferise şi un traumatism cranio-cerebral închis. Iniţial, s-a crezut că este o formă neurologică mai severă, dar examinarea tomograf computerizată şi examenul neurochirurgical au exclus un hematom subdural”, a declarat medicul Călin Lazăr.
Primarul Emil Boc a dispus constituirea unei comisii tehnice de anchetă, care va analiza felul în care s-a petrecut accidentul şi măsurile care se impun a fi luate, informează un comunicat al administraţiei transmis duminică.
''Primarul Emil Boc a dispus constituirea unei comisii tehnice de anchetă, coordonată de viceprimarul Gheorghe Şurubaru, care va stabili circumstanţele şi cauzele producerii incidentului, precum şi responsabilităţile tuturor factorilor implicaţi (constructor sală, furnizor echipamente, organizator evenimente, administrare sala). De asemenea, Comisia va dispune măsurile necesare pentru a preveni astfel de evenimente în viitor'', se precizează în comunicatul citat.
Administraţia afirmă că Sala Polivalentă se află în administrarea SC Sala Polivalentă şi este condusă de un Consiliu de administraţie numit de Consiliul Local Cluj.
''Accidentul produs în timpul evenimentului din seara de 12 martie este regretabil, ne exprimăm întreaga compasiune pentru suferinţa produsă atât tânărului accidentat, cât şi familiei sale şi ne vom asigura că toate măsurile vor fi luate în cel mai scurt timp pentru a nu permite ca un astfel de incident să se repete'', se mai arată în comunicat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Boie, au fost demarate o serie de cercetări, urmând ca poliţiştii să stabilească exact cum a căzut copilul, precum şi eventualele responsabilităţi. Boie a precizat că nu a fost depusă o plângere în acest caz.
”Poliţiştii clujeni s-au autosesizat şi fac cercetări pentru vătămare din culpă în urma incidentului petrecut sâmbătă seara în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, când un copil a fost rănit. Nu s-a depus nicio plângere în acest acaz. Noi verificăm circumstanţele în care a avut loc incidentul şi se solicită informaţii atât de la conducerea Sălii Polivalente, cât şi de la antrenorul cu care era copilul şi de la părinţii acestuia”, a spus Boie.
Reprezentanţii Sălii Polivalente au declarat, duminică, la rândul lor, că un băieţel în vârstă de 9 ani a asistat, sâmbătă seara, împreună cu alţi circa 20 de colegi de la secţia de juniori ai unei echipe de baschet, la un meci al echipei de seniori şi a căzut de la o înălţime de circa 4 metri de la o tribună.
”Băieţelul a căzut în spatele tribunei retractabile, care se foloseşte doar la anumite evenimente sportive. A rămas o gaură în urma construcţiei. A fost un defect de construcţie. Noi am sesizat de un an şi jumătate constructorul, au intervenit dar nu au remediat. Trebuie să stabilim exact cum s-a întâmplat să cadă acel copil de la o înălţime de circa 4 metri. Nu vom mai folosi acea tribună retractabilă până nu se remediază problema”, au spus sursele citate.
Sala Polivalentă a fost inaugurată în toamna anului 2014, clădirea fiind la acel moment una dintre cele mai moderne din ţară. Investiţia a fost de 70 de milioane de lei, iar lucrările au durat 19 luni. Sala este omologată pentru baschet, volei şi handbal, dar poate găzdui şi competiţii internaţionale de box, arte marţiale, gimnastică, karate, scrimă, tenis de masă sau de câmp, precum şi badminton. Capacitatea sălii variază între 6.100 de locuri în cazul unui meci de hochei şi până la 9.700 de locuri în cazul unui meci de box. În cazul concertelor sau al organizării unor congrese, capacitatea este de până la 10.000 de oameni.
La construirea clădirii au fost folosite materiale şi tehnologii moderne, după cum au declarat de-a lungul timpului atât constructorii, cât şi reprezentanţii municipalităţii. Suprafeţele de joc pot fi schimbate în funcţie de sport. De asemenea, sistemul video este de ultimă generaţie, iar unul dintre elementele cele mai spectaculoase este cubul video cu patru ecrane, capabil de transmisie HD.