Actualitate

Cum îi aşteaptă localurile din Cluj pe fumători în prima zi fără fumuri?

Unele localuri din Cluj-Napoca au organizat evenimente speciale care să marcheze încheierea “epocii” fumatului în orice spaţiu public.

Legea antifumat, care este considerată mult prea dură de toţi fumătorii, a lăsat totuşi nişte portiţe în ceea ce priveşte localurile: se mai poate fuma pe terase. Proprietarii barurilor, cluburilor şi restaurantelor din Cluj-Napoca au pregătit deja terasele, iar cei care nu aveau terase, au amenajat spaţii speciale pentru fumat.

Miercuri a fost ultima seară când s-a mai putut fuma în localuri. În Cluj-Napoca, proprietarii unor baruri au marcat această zi “istorică” prin evenimente speciale, alţii nu au făcut nimic. Dar, toţi sunt de acord că pe termen scurt afacerea le va fi afectată până când oamenii se vor obişnui cu prevederea noii legi.


În Insomnia, s-a organizat Festivalul Chiştocului Terminat, timp de aproape o săptămână. “De mâine nu se mai fumează. Pentru a marca această zi, noi am organizat Festivalul Chiştocului Terminat, în perioada 12-16 martie. Au avut loc piese de teatru şi discuţii literare”, a declarat Alexandra Deneş, administrator Insomnia. Ea a mai spus că pe termen scurt vor fi afectaţi de Legea antifumat până când lumea se va obişnui că nu mai este voie să se fumeze în interior.

Cum se pregătesc alţii: aruncă scrumierele

Unul dintre cele mai mari cluburi din oraş, Euphoria Music Hall nu a marcat prin niciun eveniment special ultima zi de fumat în localuri. “Nu am făcut nimic special. Ne pregătim cu voie bună ca să putem atrage clienţii. Pentru ei am pregătit afară, o zonă specială, delimitată ca să poată fuma”, a precizat un reprezentant al clubului.


În Shadow, un local din centrul oraşului, clienţii vor fi lăsaţi să fumeze pe balcon. “Nu ne pregătim în mod special pentru prima zi în care nu se mai fumează. Doar aruncăm scrumierele. Pe considerentul că nu s-a spus clar dacă se poate sau nu fuma pe terasă, noi vom lăsa clienţii să fumeze pe balcon”, a afirmat un angajat din Shadow.

Alţii au interzis fumatul cu o zi mai devreme

În Atelier Café, angajaţii localului au scos fumatul cu o zi mai devreme. “În această seară, avem primul eveniment fără fumat. Noi am scos fumatul încă de azi, am pregătit afişe cu fumatul interzis, am amenajat terasa pentru fumători, unde am pus şi scrumiere. Afară vom avea un semn special că e loc pentru fumat. De asemenea, am afişat numerele de telefon de la Protecţia Consumatorilor şi Poliţia Locală, dacă are cineva de făcut o reclamaţie”, a spus Dan Vamanu, PR Atelier Café.


Locurile unde este interzis fumatul

Miercuri, a fost publicat ghidul realizat de Guvern cu privire la Legea antifumat. În document, se arată care sunt locurile unde este interzis fumatul: în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.

Ce este considerat spaţiu public închis

Spațiul public este considerat orice spațiu accesibil publicului (de ex. din domeniul cultural-artistic, sănătate, învățământ, alimentație publică, cluburi, baruri, cafenele etc.) sau destinat utilizării colective (de exemplu pentru activități comerciale, sportive, târguri, expoziții etc.), indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces.
Spațiul public închis reprezintă orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
Prin ”perete” se înțelege orice element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat) care limitează, separă sau izolează: încăperile unei clădiri/ construcții între ele (pereți interiori) sau de exterior (pereți exteriori) și care susțin planșeele, etajele și acoperișul, respectiv; anumite spații ale unui sistem tehnic între ele (pereți interiori) sau sistemul tehnic de spațiul înconjurător. 


NU SE VA MAI FUMA ÎN:

•  spațiile închise din toate locurile de muncă: 
- halele industriale, spațiile de depozitare, birourile și camerele, sălile de ședință, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise etc.;
- instituțiile publice centrale și locale;
- unități comerciale: magazine, expoziții/ târguri în spațiu închis, centre comerciale, piețe închise etc.;
- restaurante, baruri, cafenele, terase închise, unități de cazare, cluburi - inclusiv cele cu acces restricționat, cazinouri, săli polivalente etc.;
- unități cultural-artistice, sportive, recreative;
•  toate mijloacele de transport în comun (unde nu se va mai putea folosi nici țigareta electronică), autogări, gări, aeroporturi, peroane și refugii închise, taxiuri, mașina de serviciu, ambulanță, inclusiv în cabina șoferului, vatmanului, mecanicului de tren etc;
•  toate spațiile din unitățile de învățământ, medico-sanitare și de protecție a copilului, inclusiv în curtea unităților;
•  locurile de joacă pentru copii, indiferent dacă sunt amplasate în interior sau exterior;
•  spațiile comune din clădirile de locuințe: holuri, lift etc.


LOCURI UNDE SE MAI POATE FUMA:

•  Spațiile publice în aer liber sau spațiile de la locul de muncă:
- fără acoperiș sau cu acoperiș și cu mai puțin de doi pereți: curte, balcoane deschise, terase deschise, chioșcuri deschise etc.;
- delimitate de parapete ori paravane de delimitare, gărdulețe de delimitare, jardiniere, umbrele sau orice alt tip de mobilier stradal; 
- care au închideri laterale sau/ și acoperiș retractabile ce formează temporar pereți ori acoperiș, dar doar atunci când structura de închidere este complet închisă/ strânsă astfel încât peretele ori acoperișul nu este vizibil: terasele, pavilioanele, chioșcurile când au jaluzelele, ușile pliabile, elementele demontabile etc. pliate/ închise în totalitate astfel încât spațiul devine deschis; 
•  Peroane, refugii, stații ale mijloacelor de transport în comun dacă sunt deschise sau au acoperiș și doar un perete; 
•  Parcuri, în afara locurilor de joacă pentru copii;
•  Locuință, inclusiv orice spațiu închis în care nu se desfășoară activitate economică (nu este loc de muncă);
•  Alte spații unde se desfășoară evenimente personale precum corturile, terasele, pavilioanele, dar care nu sunt loc de muncă (nu se desfășoară activitate economică).  

Ultimele Stiri
abonare newsletter