Actualitate
OPINIE: „Nimeni nu vrea să piardă”
Afirmația din titlu pare o banalitate și un „loc comun”, o atitudine care nu se probează (întotdeauna) în practică: sunt unii care nu doar că nu vor să „câștige”, ci, pur și simplu, vor să „piardă”, interesați nu atât de simbolistica și beneficiile învingătorului, cât de liniștea, folosul și anonimatul locului secund, terț sau al „n”-ălea. Există instituții și persoane în media, de pildă, care nu vor să fie primii (din rațiuni pur practice), există entități economice (de business) care nu țintesc (mai ales) întâietatea, există persoane în această lume care nu trăiesc pentru a „învinge”/„înfrânge” pe cineva etc.
Sigur că se poate dezvolta de aici o întreagă teorie, valabilă mai puțin atunci când e vorba despre sport sau politică, domenii care se hrănesc, mai cu seamă, din „victorii”. Competiția în sine este (ar trebuie să fie) semn de sănătate și mod de selectare a valorilor, reper într-o lume a relativităților. Însă ea nu face bine întotdeauna și tuturor.
De pildă, competiția pentru Primăria Clujului a fost dintotdeauna (în vremuri postdecembriste) o „ciudățenie”, clujenii parcă au știut să voteze doar doi primari: pe Gheorghe Funar (trei mandate) și pe Emil Boc (două/trei mandate?). Acest fapt, mai mult decât statistic, a creat foarte multe consecințe - administrative, economice, investiționale, sociale etc. -, dar și politice, importante pentru competitorii politici.
Bunăoară, se știe că la Cluj, PSD (cel mai mare partid din România) a avut constant printre cele mai slabe rezultate electorale. Fenomenul are mai multe explicații (ce nu fac obiectul acestei analize), dar PSD a încercat (pentru Primărie), fără succes, cam toate variantele, de la Teodor Groza (fost director CFR și fost ministru al Transporturilor), Remus Lăpușan (liderul „de serviciu” al organizației județene), Teodor Pop-Pușcaș (fost șef al Poliției locale), până la Ioan Rus (fost ministru de Interne). Exceptând alegerile din 2004, toate rezultatele PSD la Cluj au fost proaste sau jalnice, fapt ce a creat un fel de „psihoză” a candidaților, o reținere și o frică de a se implica pentru a nu se face de rușine (cum a pățit-o și Ioan Rus o dată).
O încercare de ieșire din situația de „blocaj” consider că a făcut deputatul Aurelia Cristea, fostul și încă actualul candidat neoficial al PSD pentru Primăria Clujului pentru alegerile din iunie 2016. Ea a beneficiat de victoria USL (PSD+PNL) din 2012 și de înfrângerea PD pentru a accede în Parlament, de unde și-a consolidat poziția în partid, ajungând lider al organizației municipale și, temporar, ministru al Dialogului Social în guvernul Victor Ponta. Din aceste poziții, de bună vizibilitate, și-a pregătit terenul pentru a face pasul către o tentantă, dar riscantă candidatură la o primărie pretențioasă, precum cea a Clujului. Gestul era îndrăzneț, deoarece orașul n-a avut primar femeie și nici din PSD, temerar pentru unii, nesăbuit, pentru alții, sau vulnerabil, fără o mai mare consistență politică (personală și de partid). Întâmplător, dar mai degrabă premeditat, din „laboratoarele” politicii, cred, a ieșit legea antifumat, având-o drept inițiator pe deputata clujeană, o acțiune politică de anvergură și impact, dar și cu factor de risc. Trebuia să fie pentru „purtătorul de drapel” (dar și pentru partid) ceva de genul „totul sau nimic”, fie crea saltul calitativ necesar (prin captarea masivă a simpatiei și votului nefumătorilor), fie rămânea o acțiune marginală abandonată (din cauza consecințelor politice defavorabile). Legea antifumat a fost votată într-o variantă extrem de dură, a provocat reacții diverse, foarte multe controverse, dar nu (cred că) a generat efectul politic pozitiv anticipat, drept pentru care va fi schimbată, pentru a „îndrepta” o eroare. Un deznodământ nu foarte greu de anticipat, dar care a produs consecințe la nivelul candidaturilor.
Este un fapt că PSD Cluj, în absența succesului electoral și a lipsei de oferte valoroase, acceptă candidaturi independente pentru diverse primării.
Pentru comuna Florești, a fost agreat un jurnalist (Augustin Criste), iar la Cluj-Napoca, va fi sprijinit (se pare) Octavian Buzoianu, fost director al Fabricii de bere Ursus, actual antreprenor imobiliar, un personaj cu CV și notorietate în Cluj. Întrebarea e dacă aceste acțiuni politice au fost suficient de bine gândite și pregătite pentru a duce la succes, căci provocarea e aceasta: va prevala emblema de independent a candidatului pe frontispiciul PSD-ului sau se va lipi eticheta PSD automat pe fruntea candidatului independent. Nu-i totuna!
De exemplu, dacă a fost testată popularitatea lui O. Buzoianu, dacă acesta are o percepție pozitivă în rândul clujenilor, dacă, cu adevărat, el va reprezenta PSD în lupta pentru Primăria Clujului, atunci anunțarea candidaturii acestuia (de săptămâna trecută) a fost făcută greșit. Căci nici el nu pare convingător în „independența” lui, nici partidul n-a negat „susținerea”, nici „fostul” candidat nu se opune. În această fază a procesului de lansare, independența candidatului trebuia, cred, subliniată, accentuată, conturată, pentru a crea diferența specifică necesară. Dacă nu, va fi fiind doar un alt candidat al PSD-ului și nimic mai mult. Dar asta e treaba lor.
Pentru clujeni, concurența la Primărie nu poate face decât bine, conferind mai multă seriozitate procesului și mai multă legitimitate câștigătorului.
Nimeni n-ar vrea să piardă, nu toți știu să câștige.
