Actualitate

GALERIE FOTO: Accident rutier grav pe Calea Mănăştur! Neatenţia era să-l coste viaţa pe un şofer

Un accident rutier grav a avut loc pe Calea Mănăştur luni seara, în jurul orei 22:00, după ce un şofer nu s-a asigurat la plecarea de pe loc.

Şoferul unui autoturism nu s-a asigurat când a pornit de pe loc şi a fost lovit în plin de un alt şofer care circula dintre centrul oraşului spre comuna Floreşti.

„A fost un accident la ora 21:55. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Un conducător auto de 29 de ani nu s-a asigurat corespunzător la plecarea de pe loc şi nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus de un bărbat de 28 de ani care circula dinspre centrul oraşului spre comuna Floreşti. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care nu s-a asigurat la plecarea de pe loc şi avarierea celor două autoturisme”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Daniel Graur.


Pentru că maşina a fost avariată grav a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate victima afară.

„Am avut un echipaj la faţa locului. În jurul orei 22:00 am fost anunţaţi. Noi am intervenit acolo cu un echipaj de descarcerare pentru că uşa din dreptul persoanei care era în maşină a fost lovită de o altă maşină şi nu se mai putea deschide. O echipă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj a preluat victima şi i-au acordat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş.

Ultimele Stiri
abonare newsletter