Actualitate
Femeie din Dej atacată cu cărămizi! Agresoarea a fost imobilizată de poliţişti - VIDEO
Echipajele de urgenţă din Dej au fost solicitate luni dimineaţă pentru a interveni pe strada Traian, unde o femeie cunoscută cu probleme psihice şi-a atacat vecina cu mai multe cărămizi. După actul de agresiune fizică, aceasta s-a blocat în propria locuinţă.
sursa foto dejeanul.roVecina femeii care locuieşte în aceeaşi curte cu agresoarea a sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii, paramedicii SMURD şi un echipaj de poliţie, scrie dejeanul.ro.
Aceştia au încercat minute bune să o convingă pe femeie să deschidă uşa locuinţei pentru a fi transportată la spital, dar aceasta a refuzat. În cele din urmă pompierii şi poliţiştii au pătruns în locuinţa pe un geam, au imobilizat-o şi au transportat-o la spital la secţia de psihiatrie.
Fratele femeii a venit recent din Suedia, acesta fiind anunţat că femeia refuza să îşi facă tratamentul şi le creează probleme vecinilor. Aceştia mai spun că în această dimineaţă, în timpul crizei, femeia şi-a ameninţat îngrijitoarea cu un cuţit.