Actualitate

Sophia Loren, la Cluj: “Niciodată nu am avut în minte : « Doamne, sunt o celebritate ! ». Dacă gândeşti aşa, cariera ta s-a terminat”

Sophia Loren, invitata specială a ediţiei a 15-a a Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF a discutat vineri cu presa şi a răspuns cu sinceritate întrebărilor.

Cu o întârziere de 10 minute, celebra actriţă italiană, Sophia Loren a sosit la conferinţa de presă programată în cadrul TIFF, vineri la amiază. Într-o ţinută deloc sofisticată, dar suficient de elegantă cât să îi pună în valoare frumuseţea, Sophia Loren a răspuns cu sinceritate şi modestie întrebărilor adresate de jurnalişti. Actriţa a vorbit atât în engleză cât şi în italiană, a râs, a devenit uşor nostalgică atunci când i-a fost adresată o întrebare legată de căsnicie, a fost pusă în încurcătură de unele întrebări, iar la final a declarat că este fericită să se afle în acel loc în acel moment.

Deşi este o adevărată divă, un star al cinematografiei, Sophia Loren a vorbit cu modestie despre celebritate, lăsând impresia că celebritatea este o parte a „jobului” de actor, căreia trebuie să îi faci faţă, că celebritatea este mai mult o povară pe care dacă o iei în serios te doboară. „Niciodată nu am în minte : « Doamne, sunt o celebritate! ». Dacă ai aşa ceva în minte, cariera ta s-a terminat pentru că este un punct peste care nu poţi să treci. Mereu trebuie să te gândeşti că e ceva minunat, că creşti, că eşti un actor bun, că faci lucruri bune pentru viaţa ta şi abia apoi pentru carieră. Creşti puţin câte puţin. Niciodată nu mi-a trecut prin minte că mă trezesc dimineaţa şi spun că sunt celebră. Nici când ai Oscarul, chiar dacă este ceva pentru care ai muncit foarte mult,  nu ştii, nici acum eu nu ştiu că sunt celebră. Sunt fericită că sunt aici cu voi, mă gândesc că acel Oscar parcă a fost ieri. Fiind aici cu voi mă face fericită pentru că mă simt ca fiind la fel ca voi. Este adevărat”, a declarat Sophia Loren.  


Întrebată care au fost rolurile cele mai dificile, actriţa a vorbit despre filmul Two Women şi despre Căsnicie în stil italian. “Rolul din filmul Two Women a fost greu pentru că aveam 26 de ani şi eu trebuia să joc rolul unei femei de 30 şi ceva de ani, care are o fetiţă. Un alt rol dificil a fost în filmul Căsătorie în stil italian, care este povestea unei femei care încearcă să se căsătorească cu un bărbat, o femeie care a avut o viaţă grea”, a spus Sophia Loren.

Întrebarea care a pus-o în încurcătură a fost legată de condiţia femeii în cinematografia actuală. “Lumea de astăzi nu mai este cum a fost, relaţiile sunt diverse, foarte multe lucruri nu sunt pe drumul bun, dar altele sunt pe drumul bun. E dificil de vorbit despre aşa ceva, pentru că este mult mai prea multă libertate. În cele din urmă sunt lucruri care ţin de intimitatea femeii şi nu aş şti ce să răspund. Nu e că nu ştiu să răspund dar mi-e greu pentru că cu anumite lucruri sunt de acord, dar cu alte nu”, a punctat celebra actriţă.