Actualitate

Start Com’ON Cluj-Napoca 2016 - idei mărunte ale tinerilor care schimbă comunitatea. Proiectul va avea o categorie specială pentru comunităţi dezavantajate

Proiectul de bugetare participativă Com’ON Cluj-Napoca a ajuns la ediţia a doua. În cadrul acestei iniţiative, tinerii pot veni cu idei care să schimbe comunitatea, iar cele mai bune idei vor fi susţinute financiar de la bugetul local.

Lansare proiect ComOn Cluj-Napoca, foto Saul Pop Lansare proiect ComOn Cluj-Napoca, foto Saul Pop

Început ca un proiect pilot, anul trecut, când Cluj-Napoca a fost Capitală Europeană a Tineretului, proiectul Com’ON Cluj-Napoca a ajuns la ediţia a doua. Luni, 13 iunie s-a dat startul celei de a doua ediţii, urmând ca peste două săptămâni să înceapă înscrierea proiectelor.

Noutatea faţă de anul trecut este crearea unei categorii speciale pentru comunităţi defavorizate. “Prin acest proiect, activăm comunităţi care sunt în situaţii de dezavantaj, construim încredere prin crearea de grupuri informale care să sprijine activităţi de mică anvergură. Vom crea o categorie specială pentru grupuri dezavantajate, adică dacă copiii de la Pata Rât vor propune un proiect, ei vor fi consideraţi grup dezavantajat şi vor avea voturi separat, plus că vor putea primi finanţare pentru cel puţin cinci proiecte”, a declarat Andras Farkas, co fondator Grupul PONT.


Mesajul de anul acesta este Share It Forward. Dacă anul trecut, finanţarea pentru proiectul de bugetare participativă a fost de 500.000 lei, anul acesta va fi de 325.000 lei. Grupul de iniţiativă propune un proiect cu un buget maxim de 9.000 lei, alocarea financiară din partea municipalităţii fiind de 4.500 lei. Vor fi susţinute financiar 60 de proiecte, la care se adaugă încă 10 care vor fi susţinute de BCR. Ideile tinerilor trebuie să fie mărunte, care să aibă impact asupra unui grup restrâns din comunitate. Peste 430 iniţiative au fost propuse anul trecut şi aproximativ 18.000 de oameni au participat la votul online.

La evenimentul de lansare a ediţiei a doua a Com’ON Cluj-Napoca a fost prezent şi Andrei Popescu, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului. “Clujul e un model de bună practică datorită bunei colaborări între comunităţi. Nu sunt foarte mulţi bani, dar ce am constatat din experienţa mea de 15 ani pe linie de finanţare cu cât sunt mai mulţi bani scade impactul întoarcerii în comunitate”, a afirmat Andrei Popescu.


Simona Şerban, director executiv Fundaţia Comunitară Cluj a subliniat importanţa schimbării comunităţii de către tineri, prin proiecte mici. “Lansăm Com ON 2016 şi concursul de proiecte, construim pe bazele de anul trecut, provocarea este un pic mai mare, dar suntem încrezători. Sunt acele oportunităţi prin care oamenii pot lua decizii mici, cum să fie mobilizaţi banii din bugetul local pentru nevoi locale. Com ON este exact unul din acele proiecte care diferenţiază Clujul. Am văzut foarte multă energie anul trecut şi anul acesta ne putem aştepta să avem şi mai multă energie. Tinerii pot interveni pentru a chimba comunitatea. Este important că proiectul aduce împreună parteneri cheie”, a spus Simona Şerban.

În 27 iunie, ora 00.00 va fi operaţională platforma de înscriere a grupurilor de iniţiativă şi va putea începe înscrierea ideilor. 23 iulie, ora 23.59 este data limită de înscriere, 23 iulie, ora 16.59 este data limită de înscriere a proiectelor în formă tipărită, 13 august, termenul limită de verificare tehnică a iniţiativelor, 14 august, ora 00.00 – 4 septembrie, ora 23.59 este perioada de derulare a mecanismului de decizie prin vot, 7 septembrie este data când va fi publicată lista câştigătorilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter