Actualitate

Compania aeriană Atlasglobal îşi amână zborurile de la Cluj spre Istanbul după atentatele teroriste

Operatorul aerian Atlasglobal ar fi trebuit să înceapă operarea de pe Aeroportul Internaţional Cluj din data de 18 iulie cu trei zboruri pe săptămână spre Istanbul. Reprezentanţii companiei au anunţat, miercuri, la Cluj, că din cauza atentatelor teroriste de pe Aeroportul Ataturk zborurile de la Cluj se vor amâna.

Orhan Sancar, coordonatorul de vânzări şi marketing Atlasglobal, a declarat într-o conferinţă de presă că zborurile Cluj-Istanbul vor fi operate începând din 1 august.

“Intenţia noastră era să începem pe 18 iulie, dar după atentatele de marţi am decis operarea zborurilor începând cu 1 august. Vestea bună este că avem zboruri zilnice Cluj-Istanbul, în loc de trei zile pe săptămână. Tariful pentru un bilet Cluj-Istanbul porneşte de la 109 euro/persoană. Atlasglobal operează de pe Aeroportul Ataturk. În prezent, operăm pe 33 destinaţii internaţionale. În 2015, Atlasglobal a transportat 5 milioane de pasageri”, a precizat Sancar.


El a făcut şi o prezentare a beneficiilor zborurilor cu Atlasglobal, menţionând mâncare gratuită la bord, distanţa generoasă dintre rândurile de scaune sau serviciile Flying Chef, care oferă delicatese ale bucătăriei turceşti şi internaţionale, prezentate individual pasagerilor. De exemplu, cei care călătoresc de la şi către Cluj în business class se pot bucura de o largă varietate de servicii speciale care includ mâncare gratuită la bord, 40 de kilograme bagaj gratuit, transfer VIP la şi de la aeronavă pe Aeroportul Internaţional Ataturk.

“În zilele de luni, vineri şi duminică, zborurile vor decola de la Cluj la orele 12.50 şi vor ateriza la Istanbul la orele 14.35, în timp ce de la Istanbul zborurile vor decola la orele 10.10 şi vor ateriza la Cluj la orele 12.00. În zilele de marţi, miercuri, joi şi sâmbătă zborurile vor decola de la Cluj la orele 18.10 şi vor ateriza la Istanbul la orele 19.50, în timp ce de la Istanbul zborurile vor decola la orele 15.30 şi vor ateriza la Cluj la orele 17.20. Pasagerii Atlasglobal vor călători de la Cluj la Aeroportul Internaţional Ataturk din Istanbul, de unde pot continua cu zboruri conexiune către Doha, Dubai, Kuwait, Nicosia, Teheran, Antalya, Bodrum sau Izmir. Atlasglobal este o companie de cursă regulată, nu suntem o companie low cost, cu tot respectul pentru aceste companii”, a mai spus Sancar.


În prezent, Atlasglobal operează cu un total de 24 de aeronave din flota sa globală - din care o aeronavă de tip Airbus A319, 9 aeronave Airbus A320 și 14 aeronave Airbus A321.

„Trimitem condoleanţe pentru ce s-a întâmplat la Istanbul. E un moment dificil, dar asta nu înseamnă că Turcia este o ţară nesigură, că Aeroportul Ataturk este un aeroport nesigur. Acest tip de atentate s-au mai întâmplat şi în alte ţări. De mult timp ne doream rute Cluj-Istanbul, profit de această ocazie să felicit Atlasglobal. Firma îşi asumă un risc, dar şi o responsabilitate. Aeroportul Internațional Cluj este într-un proces continuu de dezvoltare și de extindere a rețelei de rute, iar noile frecvențe de zbor oferă tuturor pasagerilor mai multe opțiuni de călătorie. Ne bucurăm că în curând vom atinge 2 milioane de pasageri pe Aeroportul Cluj”, a precizat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter