Actualitate
Au plecat la nuntă, dar au ajuns la spital. Maşina răsturnată într-o vale pe centura Gherla
Trei persoane, dintre care doi adulți și un pasager de aproximativ 17 ani au ajuns sâmbătă dimineața la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat.
sursa foto gherlainfo.roUn martor al evenimentului a povestit că șoferul, care circula pe centura ocolitoare a municipiului Gherla, la Bunești, cu un autovehicul marca Opel, dinspre Cluj-Napoca spre Dej, a tras de volan spre dreapta, pentru a face loc unei mașini care venea din spate și care făcea “bliţuri”, scrie gherlainfo.ro. O roată a mașinii ar fi intrat în șanțul de pe marginea drumului, iar șoferul a virat puternic stânga, mașina tăind drumul pe diagonală și răsturnându-se într-o vale adâncă, de la o înălțime de aproximativ 5 metri, oprindu-se în apă.
La locul accidentului au intervenit un echipaj de ambulanță, SMURD și pompierii de la detașamentul din Dej.
Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru ingrijiri medicale.
Poliția a început verificările pentru a stabili împrejurarile exacte în care s-a produs accidentul.
Pasagerii din mașină, domiciliați în Cluj-Napoca, se îndreptau spre o nuntă, la Năsăud.
Răsturnarea mașinii în vale s-a datorat și lipsei parapeților de pe marginea drumului, după ce în urma cu o lună de zile, un tir a rupt stâlpii pe o distantță mare, iar compania de drumuri nu a luat măsurile necesare.