Actualitate

33.000 de eroi la Electric Castle: „This is better than Glastonbury” - GALERIE FOTO

Fanii Electric Castle au demonstrat încă odată că nimic nu îi poate opri! 33.000 de oameni au fost ieri în festival, 33.000 de eroi care au dansat, au cântat și s-au distrat până la răsărit alături de artiștii lor preferați.

Cu siguranță unul dintre cele mai așteptate nume, Skrillex, pentru prima dată într-un festival din România, a transmis energie printr-un spectacol complet, care a inclus muzică, proiecții video, lasere și artificii. El a salutat publicul cu steagul României în mână, în picioare pe pupitrul de DJ. Însă, după set-ul de pe scena principală, Skrillex a rămas alături de fani în festival până la ora 5 dimineața. L-am regăsit pe scenele Boiler și Redbull Music Academy, unde a urcat alături de ceilalți artiști din program și a îndemnat publicul la dans, iar apoi a vizitat și castelul Banffy, curios să descopere acest spațiu unic și acest monument pe drept cuvânt numit „Versailles al Transilvaniei”.

Modelul a fost preluat și de alți artiști: la rândul lor, Elliphant și Dub Pistols au rămas până dimineață în festival, dansând alături de fani și dând autografe. „Pentru mine, ca artist independent, prezența în festivaluri precum Electric Castle este esențială, pentru că industrial muzicală actuală pune foarte mult accent pe comercial”, a spus Ellinor Olovsdotter, Elliphant.


Cei de la Dub Pistols, trupa rezidentă a Electric Castle, au anunțat că în realitate ei s-au mutat la Bonțida și doar mai merg, din când în când, și prin Marea Britanie. Cât despre atmosfera de aseară, Barry Ashworth a spus doar atât: „this is better than Glastonbury”, cu referire la cel mai mare festival din UK, celebru pentru ploile sale.

Aseară la Bonțida, nivelul precipitațiilor a atins valoarea de 80 de litri / metrul pătrat, în condițiile în care media pentru o lună întreagă este de 60 de l/mp. Acest lucru nu a fost însă o piedică pentru care tinerii care numesc Electric Castle „a doua casă”. Ei au continuat să vină dinspre Cluj spre Bonțida chiar și la 3 dimineața, cu autocarele festivalului, care circulă non-stop cu plecare de la Sala Sporturilor „Horia Demian”. În sens invers, ultimul autocar va pleca din Bonțida spre Cluj luni la ora 13:00.


Astăzi, pe scena principală se anunță o seară rock! Programul începe de la ora 18 cu trupa rock Alternosfera, urmați de God Is An Astronaut (post-rock) și BASTILLE (indie rock), dar și de Bring Me The Horizon (deathcore), pentru prima dată în concert în România. Programul de la main stage se încheie cu Gorgon City (electronic – UK Garage).

În total, pe cele 7 scene ale festivalului își așteaptă astăzi fanii 50 de artiști din întreaga lume cu stiluri muzicale dintre cele mai diverse: Frații Grime, Aria Urbană, Worakls, Art Deparment, Congo Natty, N’To, My Nu Leng & Dread MC sunt doar câteva dintre nume. Muzica merge mai departe la Electric Castle; cei care vor să încheie în forță sunt invitați la Booha Mansion, al cărei program continuă până mâine dimineață la ora 10.

Ultimele Stiri
abonare newsletter