Actualitate

Mecanismul prin care zeci de administratori de firme din Cluj au reuşit să înşele statul cu 15 milioane de euro

Nu mai puţin de 20 de persoane, administratori de firme din Cluj şi Bucureşi, au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru evaziune fiscală în formă continuată şi fals în declaraţii. Prejudiciul în acest caz se ridică la 15 milioane de euro.

sursa foto infobraila.ro sursa foto infobraila.ro

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată

a inculpaților Chiorean Vasile Ioan, Apahidean Flaviu Gabriel, Sîntămărian Gabriel Corneliu, Butnar Adrian Ioan, Vișovan Radu, Ploscar Dumitru Aurelian, Lucaciu Camelia, Mărginean Marcel Cosmin, Şuteu Dan Teodor, Nicoară Ovidiu, Buzan Alexandru Lucian, Buzan Ionuț Valentin, Matveev Boris Marcel, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată,


a inculpaților Oltean Vasile Cristian, Moldovan Petre Cristian, Frandeș Mihai Florin, Timofte Sorin Andrei, Zbera Elena Gabriela, Cociș Vasile Alin, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în declarații în formă continuată,

şi a inculpatului Jucan Tudor Vlad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală sub forma complicității.


În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt: În perioada 2012-2014, inculpații, fie în calitate de administratori de facto, fie în calitate de administratori de drept, s-au folosit de 10 societăți de tip “fantomă-bidon” (dintre care nouă cu sediul în Cluj și una cu sediul la București) ca instrumente în comiterea unor fraude fiscale în vederea achiziționării a circa 6000 de autoturisme second-hand din spațiul intracomunitar, fără TVA (pe principiul taxării în țara de destinație). Ulterior, inculpații le-au comercializat pe teritoriul național, cu eludarea dispozițiilor referitoare la colectarea, înregistrarea, declararea și plata TVA.

“Mecanismul de evaziune fiscală a fost pus în aplicare de către inculpați în scopul obținerii de venituri mai mari, nefiscalizate, prin transferarea obligațiilor fiscale către societățile comerciale în numele cărora s-a realizat comerțul cu autoturisme. Acest mecanism de fraudare presupunea înființarea/preluarea unor societăți de tip fantomă-bidon, firme care nu funcționau la sediul declarat ori acesta era declarat fictiv și care nu aveau capital propriu, nici angajați ori spații de depozitare, pe numele unor persoane aflate într-o situație de vulnerabilitate socială și economică ori a unor cetățeni străini imposibil de identificat; tranzacționarea într-o perioadă scurtă de timp (circa 6 luni) a unui volum foarte mare de autovehicule (de ex. printr-o singură firmă s-au comercializat în 4 luni peste 800 de autoturisme), după obținerea codului de TVA de către societățile comerciale implicate, respectiv înregistrarea în Registrul Operatorilor Intracomunitari (ROI) și, ulterior, schimbarea obiectului de activitate; neînregistrarea operațiunilor comerciale în documentele contabile ori înregistrarea și declararea autoturismelor aduse din spațiul intracomunitar la valori mult mai mici cu scopul eludării TVA-ului de plată; ascunderea operațiunilor comerciale efectuate prin nedeclararea achizițiilor intracomunitare și a livrărilor la nivel național, precum a impozitului pe profit, prin declarațiile fiscale cu sume declarate mult mai mici, în scopul menținerii valid a codului de TVA necesar achiziționării autovehiculelor fără TVA din spațiul intracomunitar și a stabilirii unor obligații de plată diminuate”, arată procurorii clujeni.


Prin activitățile ilegale desfășurate, inculpații au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 67.518.825 lei (circa 15 milioane de euro).

În vederea recuperării prejudiciului creat bugetului de stat, procurorii au dispus măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților și persoanelor responsabile civilmente.


Dosarul a fost trimis pentru soluționare Tribunalului Cluj.

abonare newsletter