Actualitate

Organizatorii Untold anunţă că nu mai sunt bilete de vânzare la festival

Organizatorii festivalului Untold au anunțat sâmbătă că festivalul este sold out, “adică nu mai există nici un bilet pentru pentru nici una din cele două zilele rămase”.

Peste 75.000 de festivalieri au trăit atmosfera celei de-a doua zi a festivalului Untold. Headlinerul serii, Hardwell a făcut senzație când a intrat pe Ursus Untold Arena îmbrăcat în tricoul echipei naționale de fotbal a României, ediția specială dedicată Untold, tricou inscripționat cu numele său.

Tricoul purtat de Hardwell cu mesajul „United” a fost ales chiar de către artist, din seria celor 5 tricouri motivaționale FRF Untold, de altfel singurele tricouri cântătoare din istoria fotbalului. A fost atât de impresionat de numărul și energia fanilor care l-au așteptat la scena principală, încât a stat pentru programul stabilit cu mai mult de 30 de minute.


The Citadel, scena cu acces gratuit din Piața Unirii din Cluj-Napoca îi găzduiește astăzi pe cei de la Les Elephant Bizarres, Byron și Robin and the Backstabbers. Festivalierii sunt asteptati la The Citadel începând cu ora 18.30 iar concertele se vor încheia la ora 23.00.

“Numărul exact de persoane participante la ediția din 2016 va fi comunicat la finele celor patru zile de festival”, anunţă organizatorii.

abonare newsletter