Actualitate
OPINIE: Când doi (miniștrii) se ceartă, al treilea (fondurile europene) să câștige
Așa spune vorba din vechime că atunci „când doi se ceartă, al treilea câștigă”, dar am îndoieli că așa va fi în cazul luat în discuție. Mai pe înțeles, asistăm de ceva vreme la o dispută înverșunată pe tema absorbției de către România a fondurilor europene între Corina Crețu, comisarul european pentru politici regionale, și Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene din Guvernul Cioloș.
Ei „se bat” (de voie de nevoie sau de văzul lumii) pentru că ocupă, fiecare dintre ei, funcții politico-administrative și e necesar să-și justifice activitatea. Uneori această justificare (a multora dintre ei) se rezumă la o „simplă ceartă politică”, la „un joc de imagine”, la „un război cu gloanțe oarbe”, dincolo de care nu găsești nimic, niciun interes comun, oricât ai căuta. Mi-ar place să cred (mă străduiesc să cred) că de data asta nu este așa, că din înaltele funcții ocupate, cei numiți au discernământul să abordeze cu responsabilitate una dintre principalele surse de dezvoltare și de progres ale României, cum au fost și sunt și în prezent fondurile europene.
Acuzațiile sunt abrupte și, cu toate că se invocă spiritul de colaborare, mă tem că suntem în fața unei simple dispute politice între PSD (reprezentat de Corina Crețu) și societatea civilă (reprezentată, aici dintr-o funcție politică, de Cristian Ghinea), dispută care nu creează premise rezolvării de fond a problemei. Așadar, Crețu spune că absorbția de fonduri pentru 2016 este 0; Ghinea ripostează și susține că nu este 0, ci 0,18%, o rată în ton cu cea europeană și firească pentru exercițiul financiar 2014-2020, aflat la început de ciclu. Apoi Crețu aruncă cifra de 85% ca rată de absorbție pentru exercițiul 2007-2013, pentru a lăuda guvernul Ponta, iar Ghinea vobește de un procent de 66% pentru același interval, pentru a sublinia slabele performanțe ale guvernului Ponta. De fapt, nici unul nici celălalt nu au dreptate sau nu au pentru că vorbesc de lucruri diferite, pe care opinia publică nu le poate înțelege cu limpezime și fără explicații. Tocmai de aceea nu insist.
E însă de domeniul evidenței, orice s-ar invoca, și la îndemâna tuturor să observe și să constate că în ciclul bugetar 2007-2013 absorbția de fonduri europene (presupunând scrierea de cereri de finanțate, evaluarea lor, implementarea proiectelor, rambursarea și efectuarea plăților în toate fazele) nu a funcționat așa cum trebuie și că s-au pierdut mulți bani de către o țară care avea o nevoie vitală de ei. Pe de altă parte, nu e deloc clar și nu au apărut acele circumstanțe favorabile în acest proces care să ne convingă că în acest ciclu bugetar (2014-2020) lucrurile vor merge complet diferit și că procesul de absorbție va funcționa pe alte coordonate. Așteptăm în continuare semnalele pozitive despre care se vorbește și termenele promise.
Sunt în măsură să afirm/susțin aceste lucruri din poziția celui care și-a bătut capul cu aceste tipuri proiecte, consumând timp, nervi și energie pentru a înțelege și a intra în „mățăraia” unui sistem complicat, prolix, încărcat, redundant, incomplet și greu funcțional. Pe de altă parte, am scris multe mii de pagini, am încărcat în sistemul Action Web mii de documente, am purtat zeci de discuții cu diverși funcționari/evaluatori ai proiectelor pentru a ajunge la aceleași concluzii în ce privește funcționalitatea sistemului, în toate etapele sale, de la cerere de finanțare, până la rambursarea finală. Sentimentul este unul cert, că se fac multe lucruri inutile și că s-ar putea face toate mult mai simplu, mai accesibil, mai funcțional.
Iată câteva din observațiile mele, cu titlu de concluzii cu privire la accesarea și folosirea fondurilor europene.
- Consider fondurile europene ca bani strategici pentru România, iar ignorarea sau risiprea lor drept „o crimă”
- Interesul statului (care este un actor vital) față de această problemă s-a manifestat inconstant și conjunctural, în baza unor interese partizane, considerându-se, probabil, la nivel politic, că dacă nu pot fi „furați”, nu sunt suficient de „interesanți”; până și această prejudecată s-a dovedit falsă: s-au produs fraude mari și aici
- Ghidurile solicitantului (care sunt piesele esențiale pentru funcționarea programelor) au încetinit procesul de cerere de finanțare, de evaluare și de implementare a proiectelor, fiind greoaie, scrise într-o limbă de lemn interpretabilă și necesitând, de cele mai multe ori, consultanță externă pentru a face proiectele abordabile. Nu am reușit să înțeleg de ce se fac așa și voi înțelege interesul real doar când se vor adeveri promisiunile actualului ministru că aceste ghidurile noi „nu vor mai necesita consultanță”
- Trecerea de la suportul print la cel online în etapele derulării proiectelor (cerere de finanțare, implementare raportare, rambursare etc.) a fost un eșec metodologic (total sau parțial, după norocul fiecăruia), beneficiarii trebuind, în cazul rateurilor sistemului Action Web, să dubleze/tripleze documentele (raportările), adică muncă inutilă etc. Nici noile concepte nu sunt mai „breze”
- Evaluarea proiectelor (respectarea procedurilor, efectuarea activităților, interpretarea rezultatelor și a indicatorilor etc.) este relativă și nu se face uniform, fiind diferită de la om la om, de la un centru la altul, de la o etapă la alta, de la un an la altul, fapt ce creează confuzie, sincope, întârzieri, neîncredere etc.
Și observațiile ar putea continua. Dar sperăm să nu mai fie cazul.
