Actualitate

A scos pistolul pe geamul mașinii. Tânăr din Dej, șicanat în trafic de un altul din Gherla

Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Dej a anunțat poliția la numărul unic de urgență 112 despre faptul că a fost amenințat cu un pistol, în timp ce se deplasa cu mașina și a fost șicanat în trafic de un alt autoturism.

Potrivit someseanul.ro, incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar imediat după sesizare polițiștii au pornit în căutarea presupusului făptaș.

Acesta a fost depistat pe raza localității Săcălaia, în mașina acestuia fiind găsite atât pistolul cât și cartușele nefolosite.


”La data de 12 august a.c., polițiștii au interceptat și oprit un autovehicul pe raza localității Săcălaia, din comuna Fizeșu Gherlii. În autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din Gherla, a fost găsit un pistol neletal și șase cartușe intacte, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, precizează IPJ Cluj.

Polițiștii au acționat în urma unui apel 112, prin care un bărbat de 28 de ani, din Dej, a sesizat că, în jurul orei 23:30, în timp ce se deplasa cu un autoturism, a fost șicanat în trafic de un alt conducător auto, care, la un moment dat, ar fi scos un pistol pe geam.


Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Tânărul din Gherla care este acum cercetat de oamenii legii este Vatos G, un interpret de muzică hip-hop din oraș, mai scrie someseanul.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter