Actualitate

Nici vorbă de închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât. Cum a reuşit Consiliul Judeţean să mintă clujenii un an de zile

Anul trecut, mai exact pe 12 iunie, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj la acea dată Mihai Seplecan şi managerul de proiect al Centrului de Deşeuri Mariana Raţiu anunţau cu surle şi strâmbiţe că firma Nordconforest, câştigătoarea licitaţiei, are la dispoziţie un an de zile să închidă groapa de gunoi de la Pata Rât şi să ecologizeze zona.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe a anunţat miercuri că abia în 30 de zile se va demara închiderea rampelor din judeţ, la aproape un an şi jumătate de când aceste rampe trebuiau închise.

“Începem în maxim 30 de zile închiderea rampelor, respectiv rampa de la Pata Rât, rampa din Turda şi rampa din Gherla şi cea din Huedin. Aici a fost un blocaj pentru că nu exista acordul de mediu şi pentru că CMID a fost blocat în ansamblu nu a putut da drumul nici la închiderea de rampe. Avizul de mediu s-a dat în data de 13 septembrie, avem constructor, nu mai trebuie să facem licitaţie şi am convenit cu constructorul ca în 8 luni să finalizeze aceste închideri. Aici, mai avem două situaţii delicate, Câmpia Turzii şi Dej. La Câmpia Turzii suntem în faza de achiziţie, proiectare, respectiv execuţie, iar la Dej suntem în faza în care aşteptăm ca Primăria din Dej să ne pună la dispoziţie o suprafaţă de teren pentru că altfel nu putem intra să închidem. Primăria îşi va gestiona rampa temporară, noi închidem tot Pata Rât. Noi vom închide tot ce Primăria Cluj-Napoca ne-a predat. Practic, toată rampa veche. Mai există ce are Primăria astăzi, staţia temporară pe care şi-a făcut-o şi mai există lângă acea staţie temporară privată Salprest. Important este că închidem aceste rampe şi aici am fsot blocaţi un an. Acum depinde doar de constructor să urgenteze închiderea. Am ajuns la liman cu tot ce înseamnă aceste blocaje administrative”, a declarat Tişe.


Pentru Lotul nr. 1 a fost încheiat Acordul Contractual în ceea ce priveşte depozitele Pata Rât, Gherla, Huedin şi Turda, antreprenor fiind  Asocierea SC Nordconforest SA- SC Finara Consult SRL- SC Interdevelopment SRL, la valoarea de 27.267.933,79 lei fără TVA.

Pe vechea rampă de gunoi au început suspect încă de anul trecut incendii periculoase. Oficial, în această rampă s-a sistat depozitarea deșeurilor, dar perimetrul nu este securizat și un număr mare de persoane scormonesc în gunoaie în căutare de materiale reciclabile. Astfel, există suspiciuni că incendiile ar fi fost provocate intenționat. Scopul, fie reducerea volumului de deșeuri pentru a scădea costurile de ecologizare, fie pentru a obține bani în plus sub pretextul cheltuielilor de stingere.


În luna mai 2016 firma NordConforest a obţinut aproape 1 milion de euro de la Consiliul Judeţean pentru presupuse cheltuieli cu stingerea incendiului de la groapa de gunoi de la Pata Rât. Banii sunt un „supliment” faţă de cele 6 milioane de euro pe care le primeşte pentru închiderea şi ecologizarea rampei neconforme.

Anul trecut, imediat după câştigarea licitaţiei şi primirea amplasamentului, Nord Conforest a sesizat Consiliul Judeţean despre faptul că pe fosta rampă de gunoi a oraşului au fost depozitate suplimentar peste 500.000 metri cubi de deşeuri.


„Diferenţele extrem de mari constatate sunt de natură să afecteze grav soluţiile iniţiale de închideri propuse şi asumate, în special din punct de vedere al preţului contractului”, spuneau atunci reprezentanţii firmei Nord Conforest.

Nord Conforest SA este o societate cu sediul în Gilău controlată de Dorin și Emil Așchilean. Societatea are drept obiect al activității ”lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor” și avea în 2013, 105 angajați, cu o cifră de afaceri de peste 14,5 milioane de lei, dar profit negativ de peste două milioane de lei. Dorin Așchilean este acționar și la ACI Cluj, împreună cu fratele său Ioan Așchilean și fondatorul Băncii Transilvania Horia Ciorcilă și oamenii de afaceri Gicu Gânscă și Dorel Goia. -


Actuala rampă publică de deşeuri, cu o suprafaţă totală de circa 18 hectare, va fi  reconfigurată şi acoperită cu un strat de pământ peste care se va realiza o înierbare a întregii suprafeţe. Întreaga suprafaţă de 18 hectare va fi ecologizată şi închisă aşa cum spun normele de mediu. În continuare se vor aduce deşeuri, nu aici, ci la rampa temporară Salprest care este în vecinătatea acestei rampe neconforme sistate din 2010”, Mariana Raţiu, iunie 2015

Am evitat situaţia cu adevărat gravă şi nedorită în care procedura de infringement să fie declanşată împotriva României din cauza neînchiderii la termen a depozitelor neconforme de deşeuri din judeţul Cluj, ceea ce ar fi atras sancţiuni financiare de 1.400.000 de euro pentru prima zi şi, ulterior, de 140.000 de euro pentru fiecare zi până la conformarea deplină. Legat de ceea ce va urma, în următoarele patru luni se va desfăşura etapa de proiectare a lucrărilor de închidere a tuturor celor şase depozite de deşeuri neconforme din judeţ, după care va urma execuţia propriu-zisă a lucrărilor, a cărei durată nu va fi în nici un caz mai mare de 8 luni, întreaga durată a contractului fiind de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere”, Mihai Seplecan, iunie 2015

Ultimele Stiri
abonare newsletter