Actualitate

Schimbare de ultimă oră în cazul în cazul violoncelistului clujean Adrian Naidin

Poliţia Română a făcut, vineri, precizări privind cazul violoncelistului Adrian Naidin care a anunţat că a căzut de la etaj speriat de percheziţiile poliţiştilor, care, potrivit artistului, ar fi greşit adresa; IGPR anunţă că nu sunt date că acesta ar fi ştiut sau nu de traficul de droguri.

"Nu deţinem date că ştia sau nu de activităţile infracţionale din casă. Nu a fost audiat până acum", a precizat un ofiţer al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate. Reprezentanţii poliţiei susţin că i-ar fi spus că nu e vizat însă artistul ar fi sărit pe geam.

Precizările IGPR au fost făcute după ce violoncelistul a postat, joi, un mesaj pe pagina de Facebook în care face apel la Ministerul de Interne şi cel al Justiţiei să facă lumină în cazul lui şi să îi cureţe numele "pătat" de angajaţii celor două instituţii; artistul a căzut de la etaj în timpul unor percheziţii.


"Rog conducerea Ministerului de Interne şi pe cea a Ministerului de Justiţie să facă lumină în cazul meu şi să îmi cureţe numele pătat de angajaţii lor. (...) În dimineaţa zilei de 28 septembrie, poliţia a descins la imobilul din strada Nicolae Racota. În acest imobil există trei apartamente ale căror intrări sunt separate. După ce Poliţia l-a arestat pe cel în casa căruia au găsit drogurile a continuat percheziţia şi la celelalte apartamente. (...) Vecinii mei au explicat politiştilor că în apartamentul în care locuiesc eu se află o persoană care nu are legătură cu cel arestat. Eu doar îi plătesc chirie acelui om pentru apartamentul în care stau. Cu toate acestea domnii poliţişti au spart uşa şi au intrat peste mine. Când şi-au dat seama că au comis o mare eroare şi că ce era mai rau se întamplase deja, domnii poliţişti au dispărut de la faţa locului, nelăsând măcar un om să păzească uşa pe care o făcuseră praf. (..) Sper ca nota de plată pentru minciunile spuse despre mine să vină cât de curâand", a scris violoncelistul pe pagina de Facebook.

"La data de 28 septembrie, au fost efectuate şapte percheziţii la persoane bănuite că ar fi dezvoltat culturi indoor de cannabis, într-o locuinţă din Bucureşti. În urma percheziţilor, în locuinţa principalului suspect, au fost descoperite aproximativ 500 de grame de cannabis, 5 grame de cocaină şi o instalaţie completă pentru cultură indoor de cannabis", se arată într-un comunicat al Poliţiei Române. Oficiali din poliţie precizează că în camera în care stătea Adrian Naidin nu au fost găsite droguri.