Actualitate

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul parașutistului care a căzut de la 3.000 m

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul parașutistului Vlad Lupaș, care a murit sâmbătă, după ce a căzut liber dintr-un avion, de la 3.000 de metri altitudine.

Surse judiciare au declarat luni, pentru Agerpres, că în cazul parașutistului de 27 de ani au fost prelevate și se analizează probe complementare, urmând ca rezultatele să fie gata peste o lună.

De asemenea, Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) are în derulare o investigație în acest caz.


Vlad Lupaș a fost înmormântat, luni, în localitatea clujeană Popești.

Surse judiciare au declarat pentru sursa citată că acesta a picat dintr-un avion, de la peste 3.000 de metri altitudine.


Șeful Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Cluj, Horia Simu, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că moartea parașutistului a survenit instantaneu, la impactul cu solul.

Vlad Lupaș avea 400 de salturi la activ și din primele cercetări reiese că parașuta de rezervă i s-a deschis accidental în timp ce se afla în avion, trâgându-l afară.


"Din 2010 s-a apucat și avea circa 400 de salturi la activ. În timpul zborului de sâmbătă i s-a deschis parașuta de rezervă pe nepregătite în timp ce se afla în avion, l-a tras afară și s-a agățat de aripa avionului. Cred că l-a depășit situația. Parașuta principală nu s-a deschis", a declarat sâmbătă, presei, Doru Baciu, instructor de parașutism care se afla în avion în timpul accidentului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter