Actualitate

Poştaşii clujeni au dat foc ofertei salariale făcute de conducerea companiei

Poştaşii clujeni au protestat vineri, din nou, în stradă, împotriva salariilor mici pe care le primesc şi a condiţiilor de muncă pe care le consideră necorespunzătoare.

Aproape o sută de protestatari au ieşit în faţa Oficiului Poştal de Distribuţie din zona Gării din Cluj, unde au scandat mesaje împotriva conducerii companiei şi au dat foc, public, documentului care conţinea oferta salarială pe care au primit-o în urma negocierilor care au avut loc săptămâna aceasta la Bucureşti.

Oamenii au cerut demisia directorilor Companiei Naţionale Poşta Română şi au ameninţat cu declanşarea grevei generale în cazul în care nu sunt aprobate revendicările, cea mai importantă fiind majorarea salariilor cu 200 de lei net.


“Am dat foc ofertei salariale primită din partea directorului Companiei Naţionale Poşta Română, Alexandru Petrescu, şi a adresei directorului executiv operaţional, Rareş Stanciu, prin care ni se cerea reluarea activităţii, invocând faptul că se produc pierderi în urma încetării activităţii. Oferta salarială primită nu poate fi luată în considerare sub nicio formă. Nu încetăm protestul până nu vor fi demişi cei din conducerea Poştei sau nu se rezolvă revendicările, privind majorarea salarială cu 200 de lei net”, a spus Gigi Mihalache, cel care a dat foc unei copii a documentului care conţinea oferta făcută în urma negocierilor din capitală.

Liderul de sindicat din Poşta Cluj, Carol Sinka, a spus, la rândul său, că oamenii sunt hotărâţi să protesteze în continuare, prin manifestări şi mai ales prin încetarea activităţii, urmând să ia măsuri şi mai drastice în caz că nu li se soluţionează revendicările.


“Suntem indignaţi de faptul că, deşi de două zile am oprit activitatea, nu avem nicio reacţie din partea Ministerului Comunicaţiilor, care este reprezentantul statului în compania de poştă, pentru soluţionarea acestei crize. Înseamnă că această companie nu mai prezintă niciun interes pentru statul român”, a declarat Sinka.

La nivelul judeţului Cluj, aproximativ 500 de angajaţi ai Poştei au încetat activitatea.


Sinka a precizat totuşi că distribuirea pensiilor se va face în continuare, în ciuda grevei, deoarece poştaşii nu doresc ca prin manifestările lor de protest să aducă atingeri unei categorii de români "care nu a greşit cu nimic şi nu este vinovată pentru situaţia poştaşilor".

abonare newsletter