Actualitate

Când semnează CJ Cluj contractul pentru terminarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri? “E o linişte care nu prevede nimic bun”

A trecut mai bine de o lună de când Consiliul Judeţean Cluj a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru finalizarea Centrului de Deşeuri, dar cu toate acestea, contractul nu a fost semnat nici până în ziua de astăzi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, anunţa în 21 septembrie faptul că instituţia a finalizat şi atribuit contractul privind finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). Câştigătorul licitaţiei este o firmă controversată, iar patronul acesteia este un apropiat al democrat-liberalilor.

Firma Krantz Eurocenter, controlată de omul de afaceri Corin Boian (cercetat de DNA într-un dosar de evaziune fiscală), a câştigat licitaţia cu o ofertă de aproximativ 111 milioane de lei, aproximativ 24 milioane de euro.


Consiliul Judeţean va mai aloca 156.221 euro pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru alimentarea cu energie electrică a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), cu toate că un studiu de fezabilitate pentru această investiţie a mai fost făcut încă din iulie 2013.

În şedinţa de luni, la dezbaterea acestui proiect, consilierul judeţean Remus Lăpuşan a exclamat: “E o linişte cu deşeurile, dar această linişte nu prevede nimic bun”.


„Trebuie să luăm o decizie importantă dacă se semnează contractul cu firma câştigătoare sau nu”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe.

Managerul proiectului CMID Mariana Raţiu spune că a existat o contestaţie la CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor) din partea celeilalte firme participante la licitaţia pentru finalizarea Centrului de Deşeuri (SC Iasicon SA-SC TCI Contractor General SA), contestaţie respinsă de CNSC. Cu toate acestea, firma poate face contestaţie şi în instanţă.


“Nu recomandăm încheierea contractului dacă se atacă în instanţă. Instanţa poate dispune chiar reluarea procedurii, nu pot anticipa acum. Dacă nu se va ataca decizia CNSC, atunci firma câştigătoare a licitaţiei are un termen de patru luni pentru proiectare şi execuţie”, spune Raţiu.

Ea mai spune că ideea avansată de Alin Tişe de construire a unui incinerator de deşeuri în locul celulei cu numărul doi nu este “agreat”.


“Trebuie să lămurim nişte aspecte cu fazarea. În acest sens mă voi deplasa la Bucureşti pentru a discuta cu factorii responsabili. Legat de incinerator, nu este agreat strategic vorbim, nu pot da garanţii în acest sens, trebuie revizuită cererea de finanţare”, mai spune Raţiu.

Tişe a mai precizat că lucrările la Centrul de Deşeuri vor continua tot din bani europeni.


Faţă de valoarea iniţială, Centrul de Deşeuri este mai scump cu 22,6 de milioane de euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter