Actualitate

Director SoNoRo: „Festivalul a fost adus la Cluj cu finanţare din Bucureşti. Primăria Cluj ne-a tăiat fondurile”

Festivalului Internațional de Muzică de Camera SoNoRo se întoarce în Cluj la cea de-a XI-a ediție, pentru trei concerte desfășurate în perioada 11-13 noiembrie. Concertele vor avea loc la Banca Națională a României, Biserica Reformată Calvină și la Universitatea Babeș-Bolyai.

„Suntem foarte bucuroşti să fim aici. Am făcut anul acesta cele mai multe experimente din istoria festivalului. Cred că am reuşit să legăm mai multe idei de această temă «La Muse et la Poete». La Bucureşti a fost o ediţie foarte poetică, dorinţa a fost să aducem şi la Cluj această ediţie. În premieră, la sfârşitul concertul de duminică, veţi putea asculta Rapsodia I a lui George Enescu. Este o premieră mare la Cluj, un compozitor din Viena a aranjat-o. Anul trecut am cântat-o în premieră la Bucureşti la festival. Am cântat-o şi în Japonia. E extraordinar cum poţi să faci o piesă cunoscută în lumea largă cu  un aranjament foarte bun”, a spus Răzvan Popovici, director executiv SoNoRo Festival, într-o conferinţă de presă la Cluj.

În ceea ce priveşte deschiderea ediţii din acest an a festivalului, aceasta va avea loc vineri seara la BNR Cluj cu un salon muzical.


„Vom face un salon altfel decât în anii trecuţi, vom vorbi despre muze, despre ce ne inspiră, poate despre poeţi. Vreau să rezum două zile speciale care au avut loc la Bucureşti. Serile din Banca Naţională sunt foarte pline de farmec. Este printre locurile mele favoritate din Cluj”, a mai spus Popovici.

Directorul Festivalului SoNoRo spune că din cauza faptului că Primăria Cluj-Napoca a tăiat fondurile în acest an, cel de-al patrulea concert nu a mai fost programat.


“Nu am mai făcut anul acesta al patrulea concert pentru că Primăria Cluj ne-a tăiat fondurile. Nişte hârtii care anii trecuţi au fost valabile, anul acesta nu au mai fost valabile. Pentru noi a fost o amăgire. SoNoRo a fost adus la Cluj cu finanţare din Bucureşti. Contribuţia Primăriei Cluj oricum era infimă. l-am adus totuşi pe artişti la Cluj datorită sponsorilor din Bucureşti. Ministrul Culturii a susţinut din nou festivalul, Primăria Bistriţa, Primăria Timişoara ne susţine. Doar aici la Cluj a fost un impas. Dacă am avea mai multă susţine am face festivalul o săptămână la Cluj. La Bucureşti toate experimentele au funcţionat. Publicul are încredere, ştiu că vor avea parte de nişte seri speciale. Sunt muzicieni de o calitate extraordinară, nu ai nevoie să umpli sălile de nume mari. Societatea română a devenit din ce în ce mai mobilă, oamenii caută. De la an la an numărul celor interesaţi creşte. Anul acesta l-am păstrat (n.red festivalul ) la Cluj în mod iresponsabil, dar benefic. Este o chestie de onoare, de responsabilitate. Clujul este a doua casă a festivalului. Ar fi fost păcat din cauza unei finanţări să facem o pauză”, a mai spus Popovici.

Cea de-a XI-a ediție a festivalului, intitulată sugestiv „La Muse et le Poète”, invocă inspirația și poezia pe care arta o aduce în viața noastră. În București publicul a avut ocazia să asiste la o îmbinare a artelor: muzica cu poezia, arta plastică cu literatura, moda cu video art și a fost invitat să devină inspirație artiștilor și să-și aleagă compozitorul preferat pentru concertul final de la Sala Radio.


Acest dialogul cu publicul va continua și în Cluj-Napoca în cadrul unui Salon Muzical, ce va avea loc pe 11 noiembrie la Banca Națională a României. Salonul va prilejui un dialog cu artiștii Erik Schumann și Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici și Liisa Randalu (violă) și Marcin Sieniawski (violoncel).  Programul muzical va cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Johan Halvorsen și Frank Bridge.

Sâmbătă, pe 12 noiembrie, lucrări de Franz Liszt, Anton Bruckener și Johannes Brahms vor răsuna la Biserica Reformată Calvină. Programul muzical al concertului Angelus, conceput în jurul lucrării Angelus. Rugăciune pentru îngerii păzitori pentru cvintet de coarde, de Franz Liszt, va oferi publicului prilej de reculegere și contemplație.


Duminică, 13 noiembrie, La Muse et le Poète, concertul cu care a început Festivalul SoNoRo în București și care dă și titlul acestei ediții, va încheia seria de concerte din Cluj-Napoca. În centrul programului stă lucrarea La Muse et le Poète pentru trio cu pian, de Camille Saint-Saëns, susținută de Cvartet cu pian nr.1 in do minor, op. 15, de Gabriel Fauré (1845 -1924), La Creation du Monde, op. 81a, pentru cvintet cu pian, de Darius Milhaud (1892 -1974) și Rapsodia Română nr. 1, de George Enescu, într-un aranjament inedit pentru cvartet cu pian.

Festivalul SoNoRo se va încheia pe 14 noiembrie cu un ultim concert la Sinagoga din Bistrița.


Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în  unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

abonare newsletter