Actualitate

PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii noiembrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade în depresiuni şi 4 grade în Oltenia, iar cele minime între -9 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni informează ANM.

MIERCURI

Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi noaptea, când în zona montană, dar local şi în regiunile vestice, nordice şi centrale va ninge în general slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în special în zona înaltă de munte, unde va spulbera sau va viscoli zăpada. În sudul şi sud-estul teritoriului, spre dimineaţă, vor fi condiţii de ceaţă..


JOI

Deşi valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării, ele se vor menţine sub mediile climatologice specifice acestei perioade. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade în estul Transilvaniei şi 6 grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa între -4 şi 3 grade. La munte, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, cerul va fi mai mult noros şi, îndeosebi în partea a doua a zilei şi noaptea vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, iar în Banat şi Crişana, trecător şi sub formă de lapoviţă şi ploaie, favorizând producerea de polei. Pe arii restrânse, îndeosebi în zona montană, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare şi doar izolat va ninge slab. Vântul va avea intensificări în zona de munte, unde va viscoli şi spulbera zăpada, dar temporar şi la cote mai reduse şi în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale. Dimineaţa şi noaptea, în sudul şi sud-estul teritoriului, vor fi condiţii de ceaţă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter