Actualitate
Cât de autentică mai este mâncarea tradiţională de 1 Decembrie? Fasolea provine 95% din import, costiţa şi cârnăciorii - 60%
Mai puţin de 5% din consumul intern de fasole şi aproximativ 40% din consumul de carne provin din producţia naţională, restul de peste 95% - respectiv 60% - provenind din import.
sursa foto observator.roÎn fiecare an, la mesele câmpeneşti oferite de autorităţi cu ocazia zilei de 1 Decembrie, meniul uzual este format din fasole cu cârnăciori sau, după caz, cu costiţă afumată. Cu toate că este prezentată oficial drept mâncarea tradiţională a Zilei Naţionale, statisticile – tot oficiale – privind preparatul de fasole cu costiţă/cârnăciori arată că doar o mică parte din consumul intern al acestor ingrediente este asigurat din producţia autohtonă, marile cantităţi provenind din import.
Un studiu al Consiliului Concurenţei, spre exemplu, arată că fasolea din consumul intern provine doar în proporţie de 4% din recolta sau producţia naţională, restul de 96% fiind adusă din import. Detaliat, importurile de fasole provin din UE (fără România) în proporţie de 32% şi din afara UE în proporţie de 64%, restul de 4% reprezentând producţia naţională.
De cealaltă parte, statisticile patronatelor cu profil alimentar arată că mezelurile sunt în proporţie de peste 90% procesate în România, dar carnea – ca ingredient principal – este adusă din import, mai ales cea de porc, proporţia medie a importurilor fiind de 60%. Sau, în termeni geometrici, dintr-un metru de cârnaţi 60 de centimetri provin din import şi 40 de centimetri provin din producţia naţională, doar prepararea (procesarea) executându-se local.
„De vreo 15 ani, în România producţia de fasole este aproape zero, pentru că este greu de vândut în condiţiile concurenţei importurilor. Chiar şi cea care este prezentată drept producţie românească este de fapt amestecată cu fasole din import. Iar despre aceasta gospodinele spun că nu e bună pentru că nu se fierb simultan toate boabele, unele rămânând tari şi stricând astfel mâncarea”, a declarat pentru Mediafax Sorin Minea, preşedintele patronatului Romalimenta.
„Cât despre preparatele din carne, sigur că procesarea se face majoritar în România – mai puţin acele sortimente din categoria premium, aduse din ţări cu tradiţie – însă materia primă, carnea brută în carcasă, este de import în proporţie de 60%. Şi încă ceva: anual, 1,3 milioane de porci (grăsuni) sacrificaţi în România sunt aduşi de fapt din import, astfel că e greu de stabilit ce mai e românesc şi ce nu în mezelurile noastre”, a subliniat liderul patronal.
Statisticile Consiliului Concurenţei mai arată că la aproape toate grupele de legume şi fructe importurile au proporţii de peste 50%, cu excepţia cireşelor (45%) şi a verzei (43%). Cele mai mari proporţii ale importurilor în consumul intern sunt consemnate la fasole (96%), pere (95%), mere (86%) şi struguri (85%).