Actualitate

Classic Junior Festival vine la Cluj cu “Copilăria lui Chopin”

În perioada 10-16 decembrie, Asociația Culturală Play din Sibiu invită copiii mici și mari la prima ediție a festivalului Classic Junior Festival de la Cluj.

Publicul are ocazia să participe la două spectacole de teatru muzical – “Copilăria lui Chopin“ - puse în scenă de Asociația Clasic e Fantastic și Teatrul Odeon din București,.

Cele două reprezentaţii fac parte din categoria de spectacole adresate copiilor. Prin intermediul lor, organizatorii doresc să scoată în prim-plan importanța expunerii celor mici la conținutul media de calitate, care contribuie la formarea viitorilor consumatori de cultură.


„Copilăria lui Chopin” (teatru muzical interactiv, seria „Copilăriile marilor muzicieni”) – are loc vineri, 16 decembrie, de la ora 9:00 și ora 11:00 în sala de concerte a Academiei de Muzică Gheorghe Dima.

Povestea spune că doi şoricei Sică şi Rică au trăit, pe rând, în vioara lui Antonio Vivaldi, în orga lui Johann Sebastian Bach, în biblioteca lui Wolfgang Amadeus Mozart, în clavecinul lui Ludwig van Beethoven, în pianul lui Frédéric Chopin… Tatăl lui Frédéric Chopin era francez, mama poloneză, amândoi mari amatori de muzică. Când copilul are abia o lună, familia se mută la Varşovia şi deschide un pension de băieți solicitat de cele mai bune familii din oraș.


Muzica era o parte importantă a unei educații alese. În fiecare casă era cel puţin un pian şi cineva care să cânte la el, “uneori chiar excelent” după cum remarcau ziarele vremii. Pani Justina, mama lui Frédéric, cânta destul de bine la pian. Dădea lecţii de muzică şi în pension era angajat şi un profesor de dans. Justina acompania micii dansatori care interpretau cele mai populare dansuri ale vremii – valsul, mazurca, poloneza.

Micuţul Frédéric era mereu sub pian şi nu numai că asculta cu încântare, dar curând, a încercat să şi scrie pagini muzicale asemănătoare acelora pe care le auzea. Prima mazurcă a scris-o în 1817, când avea doar 7 ani la doar un an după ce începuse şi el să ia lecţii de pian. Urmează alte mazurci, polci, valsuri. Pe aceste melodii Sică, Rică şi Lola învață şi ei cu mare bucurie să danseze.


Copilul era talentat şi la scris. La 6 ani alcătuia mici poezii pe care le nota pe manşetele ziarelor sau pe hârtia de împachetat sandvişuri.

Frédéric Chopin este considerat astăzi cel mai mare muzician polonez şi unul dintre cei mai apreciaţi compozitori în întreaga lume. Marea sa iubire a fost pianul, instrumentul pentru care a scris toate minunatele sale pagini muzicale.


“Aveți toate motivele să veniți la spectacol:  veți descoperi  mai multe despre viaţa și năzdrăvăniile din copilăria lui Frédéric, veți învăța pași de vals, veți râde din toată inima și vă veți bucura de muzică clasică în concert”, mai spun organizatorii.

Spectacolele din 16 decembrie sunt adresate școlilor (elevilor însoțiți de profesori), iar vârsta minimă de participare este de 6 ani.  Prețul unui bilet este de 15 lei. Biletele pot fi procurate de la organizatori, printr-un email la adresa asociatiaplay@gmail.com.

Etichete: copii
Ultimele Stiri
abonare newsletter