Actualitate

Dărâmă bariere prin artă FOTO

Un spectacol inedit de terapie prin artă susţinut de studenţii Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj împreună cu doi dintre tinerii Asociaţiei Down - Centrul Educaţional Raluca - tineri cu sindromul Down a avut loc zilele trecute, în sala de spectacole a instituţiei.

Organizatorii şi-au dorit ca prin acest eveniment să motiveze persoanele cu abilităţi speciale si sa le indrume paşii pe calea artei, în incercarea de a le demonstra că arta este cea mai plăcută terapie. Spectacolul a conţinut momente de dans clasic, dans contemporan, dansuri de societate precum şi arii din opere celebre cântate de studenţii Academiei.

O studentă la Conservator le îndrumă paşii cursanţilor

Raluca Avram şi Mihai Arsenie, membri ai Asociaţiei Down - Centrul Educaţional "Raluca" au dat prima reprezentaţie de balet din viaţa lor, sub îndrumarea şi supravegherea atentă a Daianei Jelescu, o tânără studentă care le predă lecţii de balet şi le îndrumă paşii celor cu nevoi speciale. Daiana Jelescu a fost de altfel organizatoarea acestui spectacol, la care au participat atât cei doi cursanţii ai săi cât şi alţi balerini.


“A fost un spectacol motivaţional care a avut ca scop strângerea mai multor persoane cu probleme fizice sau la nivel psihic, pentru a vedea şi a transmite ce este terapia prin artă. Scopul spectacolului a fost acela de educare a societăţii, pentru ca oamenii să fie deschişi, mai deschişi cu cei care au nevoi speciale, iar cei care nu au probleme să îi accepte şi pe ceilalţi. Dansatorii şi balerinii au fost de la cei mai mici la cei mai mari, asta am şi  urmărit. De asemenea unii dintre participanţi au fost cu deficienţe, alţii nu, pot spune a fost un spectacol pentru toată lumea.

Cei cu sindrom Down fac terapie prin artă, prin muzică, pictură, teatru, dar ineditul acestui eveniment constă în faptul că cel puţin în România prin balet nu se făcea terapie”, a spus Daiana Jelescu.  


Ce este art-terapia?

Art-terapia se bazează pe recunoaşterea faptului că gândurile şi emoţiile fundamentale, ce vin din inconştient, capătă expresie mai degrabă în imagini decât în cuvinte.

Specialiştii spun că nu există modalitate corectă sau greşită în exprimarea emoţiilor prin art-terapie şi că aceasta este o oportunitate pentru fiecare de a se exprima spontan.

Etichete: terapie prin arta
Ultimele Stiri
abonare newsletter