Actualitate

Viteza, bat-o vina! Un şofer de 26 de ani a distrus gardul unei fabrici

Un accident rutier a avut loc, luni dimineaţă, pe strada 1 Mai din Dej.

Un şofer, în vârstă de 26 de ani, din Chiuieşti se îndrepta spre gara din Dej, însă la un moment dat din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a distrus gardul de pe marginea drumului, potrivit dejeanul.ro.

Din fericire, tânărul nu a fost rănit şi a ieşit, singur pe picioare, din autoturism. La faţa locului au intervenit echipaje ale poliţiei şi pompierilor.


Poliţiştii dejeni i-au deschis şoferului dosar penal pentru distrugere din culpă.

abonare newsletter