Actualitate

Numărul de pasageri de pe aeroporturile din România a crescut cu 23%. Cum a evoluat Aeroportul Cluj

Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din România a crescut anul trecut cu 23,5%, până la 16,39 milioane de pasageri, potrivit datelor publicate de către Institutul Naţional de Statistică (INS).

aeroport cluj terminal plecari aeroport cluj terminal plecari

Aeroportul Henri Coandă din Capitală a avut anul trecut 10,98 milioane de pasageri, 67% din totalul pasagerilor înregistraţi în România.

Pe locul doi în topul aeroporturilor se află Cluj-Napoca, cu 1,88 milioane de pasageri (11,5%), iar pe trei aeroportul Traian Vuia din Timişoara, cu 1,16 milioane pasageri (7,1%).


Din total, transportul internaţional are o cotă de 89,1% (14,6 milioane pasageri), restul fiind pasageri pe curse interne.

Pe segmentul transportului internaţional de pasageri, aeroportul Henri Coandă are o cotă de 69,2%, cu 10,1 milioane pasageri, fiind urmat de Cluj-Napoca cu 10,8% şi de Traian Vuia cu 6,3%.


Pe sectorul transportului intern, aeroportul din Otopeni  are o cotă de 48,9%, fiind urmat de Cluj-Napoca cu 16,8% şi de Traian Vuia cu 13%.

În traficul internaţional de pasageri, primele trei aeroporturi de origine de unde provin pasagerii debarcaţi în România, stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, sunt aeroportul Londra-Luton (656.234 pasageri), aeroportul Munchen (392.186 pasageri) şi aeroportul Milano-Bergamo (334.817 pasageri).


Principalele ţări, după aeroportul de origine, de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcaţi în România au fost: Italia (1,57 milioane pasageri), Marea Britanie (1,09 milioane pasageri) şi Germania (1,06 milioane pasageri).

Ultimele Stiri
abonare newsletter