Actualitate
Județul Cluj va avea un Plan de menținere a calității aerului. Alin Tișe, președintele CJ Cluj: „Vorbim de un plan concret”
Județul Cluj va avea un Plan de menținere a calității aerului. Acesta este primul plan de acest gen realizat la nivelul județului.
Județul Cluj va avea un Plan de menținere a calității aerului| Foto: Emil Boc - Facebook
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Menținere a Calității Aerului (PMCA) în județul Cluj pe perioada 2024-2028.
Documentul, întocmit de o comisie tehnică constituită la nivelul forului administrativ județean, are la bază un Studiu de calitate a aerului realizat de o entitate privată certificată în Registrul naţional al elaboratorilor de studii pentru protecţia mediului. Aceasta a realizat o evaluare a calității aerului la nivelul județului Cluj, în baza datelor înregistrate la stațiile automate de monitorizare a calității aerului și a inventarelor locale de emisii.
„Vorbim de un plan concret, care are o valabilitate de cinci ani. Prin intermediul acestuia ne dorim să creăm cadrul legal la nivel județean, astfel încât să păstrăm nivelul poluanților sub valorile limită și să asigurăm în acest fel o calitate a aerului decentă pentru toți locuitorii acestui județ. Văzând măsurile propuse în vederea acestui obiectiv nu pot să nu constat faptul că instituția pe care o conduc a făcut deja pași concreți pentru reducerea poluării atmosferice, și mă refer aici la modernizarea infrastructurii de drumuri județene sau reabilitarea termică a clădirilor instituționale, cum sunt spitalele, unitățile de învățământ sau sediile entităților aflate sub autoritatea Consiliului Județean”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean.
Concret, PMCA 2024-2028 prevede o serie întreagă de măsuri cu privire la păstrarea și îmbunătățirea calității aerului, respectiv protejarea sănătății oamenilor: modernizarea arterelor de circulație, achiziția de mijloace de transport în comun electrice, reducere consumului de combustibili fosili prin extinderea rețelelor de gaz, reabilitarea termică a clădirilor instituționale și rezidențiale, etc.
Conform acestui plan cu caracter director, implementarea măsurilor propuse pentru județul Cluj implică un efort investițional estimat la circa 1,5 miliarde de lei, din care 55% ar trebui să provină din fonduri PNRR, 27% din Programul Regional 2021-2027, 18% din Programul „Anghel Saligny" și 0,4% din finanțări de la Administrația Fondului pentru Mediu. De asemenea, din totalul investițional estimat circa 40% este asumat de Consiliul Județean Cluj prin intermediul proiectelor depuse spre finanțare.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: