Actualitate
Electric Castle - șansa unei generații de artiști români
Aproape 100 de artiști români din toate genurile muzicale vor concerta pe scenele festivalului, de la nume consacrate la trupe și DJ aflați la început de carieră
Ați auzit de Mr. Jurjak? Dar de BAB sau The Wax Road? E momentul să descoperiți tineri artiști care spun deja foarte mult prin muzica lor, chiar dacă nu au avut șansa de a evolua pe mari scene. Electric Castle include în programul celei de-a 5-a ediții aproape 100 de artiști români, din toate stilurile muzicale. Mulți dintre ei sunt nume consacrate, dar în egală măsură au fost invitați artiști aflați la primul show în fața unui public internațional.
Publicul festivalului va fi cu siguranță fericit să (re)descopere în 2017 trupe care sunt foarte apropiate evenimentului și care au deja o istorie în industria muzicală românească, alături de un număr considerabil de fani. Șuie Paparude, Subcarpați, Golan, Coma, Lună Amară, Robin & The Backstabbers, The Mono Jacks sunt cele mai noi confirmări. Macanache, „poetul de meserie, crescut la periferie”, vine la Electric Castle în gașcă, alături de cei șase trupeți ai săi din The Putreds, iar Byron vine pentru prima dată la Bonțida.
Organizatorii deschid odată cu a cincea ediție o întreagă lume muzicală, promovând artiști mai puțin cunoscuți, dar a căror confirmare la Electric Castle este o primă garanție a talentului lor. Un exemplu: The Wax Road, din Republica Moldova sau, cum le place lor să se prezinte, o „trupă rock din Europa de Est”. Și-au lansat albumul de debut, „Rambler in The Dark”, pe 1 decembrie 2016, iar stilul lor îmbină în mod inedit influențe blues-rock, hard-rock și rock’n roll.
Foarte cunoscuți în Timișoara şi pe cale de afirmare în întreaga ţară, BAB au deja trei albume, după trei ani de când s-au lansat, în 2014. Muzica lor e electro-experimental, cu influențe de blues, jazz și soul. Mr. Jurjak e regizorul și muzicianul bucureștean George Petrosel. Albumul său solo se numește „Lemon Blues”, de pe care au apărut 4 single-uri, toate combinând influențe de blues, electro, psihedelic și rock.
Sunt doar câteva exemple, cărora li se adaugă zeci de artiști din zona muzicii electronice de toate genurile, de la techno la dub sau electro jazz.
„Pentru un artist, mai ales aflat la început de drum, e fascinant să vezi în fața scenei un public care vorbește engleză, maghiară, daneză sau germană. Oameni care nu înţeleg aceeaşi limbă se pot totuşi conecta prin muzică. Pentru ei, importantă este calitatea artistului și mai puțin notorietatea lui. Acesta e spiritul publicului de la Electric Castle și prin acest public poate crește expunerea internațională a trupelor românești”, explică Andi Vanca, director de comunicare al festivalului.
Abonamentele pentru cea de-a 5-a ediție rămân în vânzare la prețul de 399 de lei până în 23 martie.