Actualitate

Salariile din învăţământ vor creşte cu 56%

Potrivit reprezentanţilor mediului de afaceri s-ar putea produce o migrare a forţei de muncă, dinspre privat înspre posturile de la stat.

Salariile din invatamant au fost in permanenta in discutiile sindicatelor cu Guvernul Salariile din invatamant au fost in permanenta in discutiile sindicatelor cu Guvernul

Negocierile cu sindicatele din Educaţie de la Ministerul Muncii pe tema legii salarizării unice s-au încheiat, sindicaliştii susţinând că, potrivit draftului prezentat de minister, sunt prevăzute creşteri medii pentru personalul din învăţământ de aproximativ 56%.

"Conform draftului prezentat de Ministerul Muncii, creşterile medii pentru personalul angajat în învăţământ vor fi de aproximativ 56%. Vor fi majorări etapizate până în 2021. Dacă un dascăl câştigă astăzi, de exemplu, 2.000 de lei, în 2021 acest venit ar trebui să fie de cel puţin 3.500 de lei salariu brut. E bine că unităţile de învăţământ vor avea la dispoziţie 5% pentru fondul de premiere a profesorilor merituoşi", a declarat Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret“, după negocieri.


"O alta noutate e cea legată de traseul banilor, propunerea care s-a făcut e ca banii pentru sporuri să nu mai treaca prin consiliile locale, ci să meargă direct la şcoli", a completat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Asistentul universitar ar câştiga 3.500 de lei lunar

"Pentru învăţământul superior ne-am dorit o poziţie cât mai bună în grila de salarizare. Ne-am dorit un spor de performanţă academică pentru cei care fac performanţă academică, în jur de 10-15%. Ne-a mulţumit că asistentul universitar a fost ridicat consistent, spre 3.000 de lei pentru debutant, iar după un an se duce spre 3.400-3.500 de lei. Aşadar, de la 2.300 de lei cât e azi, ar urma să ajungă la 3.500 de lei. Nu e bătut în cuie, pentru că ne mai vedem săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, să facem grila mulţumitoare pentru noi. Ne-am dori ca raportul dintre salariul cel mai mare, profesorul universitar care iese la pensie, şi debutant să fie undeva la 3 - 3,5, cât ar fi normal", a declarat Anton Hader, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater.


Nu e încă nimic bătut în cuie

Negocierile vor continua joi şi cu alte sindicate. Ministrul Muncii a anunţat că se vor stabili grupuri de lucru şi săptămâna următoare, draftul de lege urmând să fie făcut public la finalul lunii martie.

"Toti bugetarii vor avea în sporuri voucher de vacanţă şi două norme de hrană. Ce ne asiguram noi cu aceasta ocazie e că absolut toată lumea va avea o distribuţie corectă a sporurilor, nu se mai întâmplă ca până acum când şefii luau sporuri foarte mari faţă de ale angajaţilor. Legea aceasta e aproape de la zero, proiectul doamnei Rovana Plumb avea o anvelopă de 42 de miliarde de lei, proiectul nostru e pe 32 de miliarde, proiectul tehnocraţilor era pe 19 miliarde. În aceste condiţii a trebuit să regândim totul aproape de la zero. Desigur, principii s-au păstrat de acolo, de exemplu 5% fond de premiere pe care ordonatorul să îl aibă la dispoziţie. La nivelul ordonatorului de credite, însă, nu se va putea merge din total salarizare cu mai mult de 30% pentru sporuri. Un poliţist care e în strada, sigur că poate să primească un spor de 70%, dar alt funcţionar care sta la birou nu va putea primi acelaşi spor, pentru ca pe medie institutia va trebui sa se inchida la 30%", a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.


Şi alte ministere vor beneficia de majorări salariale

La începutul săptămânii au avut loc discuţii cu sindicatele MAI şi cu cele din sănătate. Potrivit proiectului prezentat luni sindicatelor din Ministerul de Interne, creşterile salariale se vor face gradual până în anul 2021, cea mai mare majorare fiind pentru gradul de soldat din MApN, de 267%, în timp ce la MAI, creşterea cea mai mare va fi la funcţia de plutonier major, de 126%.

Angajaţii ar putea “fugi” de la privat la stat

Dacă până acum fenomenul a fost unul invers, o parte din bugetari alegând să se angajeze în domeniul privat, din cauza salariilor mici, acum migraţia ar putea avea loc de la companii private la stat.


“O să migreze forţa de muncă de la noi, la stat. A fost o perioadă când salariile din învăţământ au fost foarte mici şi atunci cei de acolo au migrat în zona privată. Nu văd totuşi a fi o problemă mare, nu ştiu dacă sunt nişte proiecte cu finalitate, pentru că sunt pe termen lung şi trebuie foarte bine gândite”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, Adrian Coroian, preşedintele Ligii Întreprinzătorului Român (LIR) Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter