Actualitate

Tişe îl dă afară pe Tămaş de la DGASPC Cluj şi îl numeşte incompetent

Consilierii judeţeni vor discuta vineri în şedinţă un proiect de hotărâre privind eliberarea din funcția de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj a lui Daniel Tămaş.

Potrivit proiectului de hotărâre, Tămaş ar urma să fie eliberat din funcţia de conducere de director general al DGASPC Cluj “pentru incompetenţa profesională”, ca urmare a obţinerii calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performanţelor profesionale individuale pe anul 2016.

Directorul DGASPC Cluj, Daniel Tămaş a luat nota 1,5 după ce i-au fost evaluate performanțe profesionale pe anul 2016.


Încă de când s-a instalat în funcţie, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, i-a cerut în nenumărate rânduri demisia directorului DGASPC Cluj, Dan Claudiu Tămaş, pentru mai multe nereguli descoperite în instituţie.

“Eu lucrez de 18 ani în această instituţie, sunt funcţionar public, iar postul l-am luat prin concurs şi nu plec când vrea domnul Tişe. Domnia sa crede că s-au întors vremurile din perioada 2008-2012, când oamenii erau daţi afară pe considerente politice”, spunea în urmă cu puţin timp directorul DGASPC, Daniel Claudiu Tămaş.


Acesta ocupă postul de director de trei ani şi spune că nu mai are calitatea de membru PSD.

DGASPC este instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter