Actualitate
29 martie 2017 - Marea Britanie începe oficial divorţul de Uniunea Europeană
Ziua de 29 martie va rămâne în istorie drept momentul în care Marea Britanie a început procesul de părăsire a Uniunii Europene. Momentul-zero va avea loc când scrisoarea trimisă de premierul Theresa May va ajunge la preşedintele Consiliului European.
Theresa MayToată atenția este îndreptată în acest moment asupra premierului, după ce a semnat scrisoarea prin care a invocat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, un moment fără precedent în istoria Uniunii. Scrisoarea va fi înmânată astăzi, la ora 14.20, președintelui Consiliului European, Donald Tusk.
La ora 14.30, premierul britanic va avea o declarație în Camera Comună din Parlament, unde este așteptată să îndemne la solidaritate poporului britanic în acest moment unic pentru Regatul Unit. Președintele Consiliului European are la dispoziție 48 de ore să răspundă scrisorii trimise de Theresa May, scrie digi24.ro.
Negocierile propriu-zise vor începe abia în luna mai sau iunie, în funcție de cum se vor stabili grupurile de lucru. Doi ani vor dura aceste negocieri, dintre care timp de 18 luni vor fi discuții între UE și Marea Britanie pentru a stabilii termenii Brexitului și apoi pentru a defini relația viitoare dintre cele două entități. În ultimele luni va începe apoi procedura legislativă, deoarece și Parlamentul European trebuie să își da acordul în privința părăsirii de către Marea Britanie a blocului comunitar. Totul ar trebui să se încheie până la sfârșitul lunii martie 2019, când România va deține președinția semestrială a Uniunii Europene.
Premierul britanic a activat articolul 50, cel care dă posibilitatea unui stat membru să se retragă din blocul comunitar.
După acest moment începe practic numărătoarea inversă pentru stabilirea condiţiilor în care Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană şi viitoarele relaţii pe care le va avea cu aceasta.
Negocierile vor dura cel mult doi ani, aşa cum prevede Tratatul de la Lisabona, şi se anunţă a fi extrem de tensionate. Aceasta deoarece poziţia celor două părţi diferă foarte mult în diverse probleme cum ar fi costul pe care Londra ar trebui să-l suporte pentru ieşirea din UE, aproximativ 60 de miliarde de euro, accesul la piaţa unică sau menţinerea liberei circulaţii.
În ajunul activării articolului 50, Londra a primit vestea că Scoţia va organiza un nou referendum pentru independenţă, nemulţumită de perspectiva ieşirii din blocul comunitar.