Actualitate
Tot ce trebuie să ştii despre eliminarea taxelor de roaming. În ce condiţii furnizorul poate să-ţi perceapă suprataxe
Începând cu 15 iunie, minutele, SMS-urile şi datele consumate în roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) şi ţărilor din Spaţiul Economic European (SEE) se vor scădea din resursele naţionale incluse, iar după epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca în România, în afara propriei reţele, dar în limitele unei utilizări rezonabile.
Într-un clip video, autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) prezintă ce suprataxe pot fi aplicate dacă se depăşeşte limita rezonabilă de consum şi spune că pot exista chiar furnizori care să nu-şi permită să susţină comercial sistemul de tarifare “roam like at home” (n.red. roaming-ul la tarife ca acasa) şi să fie autorizaţi să perceapă clienţilor o suprataxă peste tarifele naţionale.
De la 15 iunie se va realiza trecerea completă la “roam like at home”, sistemul de tarifare european menit să protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming în ţările UE, dar şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein (SEE).
Cine are dreptul sa beneficieze de “roam like at home”
Noile condiţii se aplică în mod automat tuturor planurilor tarifare cu serviciul de roaming inclus, achiziţionate atât înainte de 15 iunie, cât şi după această dată. Pentru a beneficia de “roam like at home” clienţii existenţi nu trebuie să-şi achiziţioneze un nou plan tarifar sau să îşi reînnoiască abonamentul în vigoare.
De “roam like at home” nu vor beneficia clienţii care aleg în mod expres un plan tarifar alternativ pentru serviciul de roaming în UE/SEE. Totuşi, clienţii care au făcut o astfel de alegere au dreptul să revină la “roam like at home” fără niciun cost suplimentar.
Cum se tarifează consumul în roaming în UE/SEE
1. Apelurile şi SMS-urile:
Începând cu data de 15 iunie, apelurile (minutele) efectuate şi SMS-urile trimise în roaming, către orice destinaţie din UE/SEE (inclusiv către orice număr de telefon din România) se scad, până la epuizarea lor, din minutele şi SMS-urile naţionale incluse, după care se aplică tarifele din România, pentru traficul în afara propriei reţele. Apelurile şi SMS-urile primite în roaming în UE/SEE sunt gratuite.
2. Internet - datele (MB/GB):
Ca regulă generală, datele (MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se scad, până la epuizarea lor, din datele naţionale incluse, după care se aplică tarifele din România. Totuşi, în cazul planurilor tarifare cu date nelimitate, furnizorii pot stabili o limită de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri, urmând să aplice după epuizarea acesteia un tarif de maxim 7,7 Euro/GB (0,0077 Euro/MB), fără TVA.
Posibile excepţii de la tarifarea unitară în UE/SEE
Furnizorii care nu sunt în măsură să susţină comercial furnizarea “roam like at home” pot solicita şi pot fi autorizaţi de autoritatea naţională de reglementare, în urma unei analize, să perceapă utilizatorilor o suprataxă în plus faţă de tarifele naţionale, încă de la primul minut/SMS/MB consumat în roaming în UE/SEE.
Cum va fi prevenit consumul abuziv sau anormal în roaming în UE/SEE
Pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a roaming-ului în UE/SEE, adică folosirea în alte scopuri decât pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu utilizarea permanentă în UE/SEE a serviciilor de roaming, orice furnizor poate defini o politică de utilizare rezonabilă a acestui serviciu.
Clienţilor care depăşesc utilizarea rezonabilă a serviciului de roaming în UE/SEE li se pot aplica anumite suprataxe, în plus faţă de tarifele naţionale. Valoarea acestor suprataxe nu poate depăşi un anumit plafon. Detalii aici.
Condiţiile de utilizare rezonabilă a serviciului de roaming în UE/SEE trebuie descrise, în mod detaliat, în contractele dintre furnizori şi clienţi.
Se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal in urmatoarele situatii: daca un utilizator nu prezinta, la cererea furnizorilor, o dovada privind resedinta obisnuita sau existenta unor legaturi stabile cu Romania; daca, intr-o perioada de monitorizare de cel putin 4 luni, se inregistreaza, pe o anumita cartela SIM, in mod cumulativ atat consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cat si prezenta (conectare la retea) mai mare in roaming in UE/SEE fata de nivelul national; daca o cartela SIM inregistreaza o lunga perioada de inactivitate si poate fi asociata unei utilizari preponderente sau chiar exclusiv in roaming in UE/SEE; daca un utilizator a cumparat si utilizat succesiv in roaming in UE/SEE mai multe cartele SIM de la acelasi furnizor.
Parlamentul European a dat votul final în 6 aprilie pentru eliminarea taxelor de roaming, începând cu 15 iunie, ceea ce va permite consumatorilor europeni să telefoneze, să trimită SMS-uri şi să folosească date pe mobil atunci când călătoresc în alt stat UE, la acelaşi cost ca şi acasă.
Negociatorii au convenit un tarif maxim de 3,2 cenţi pe minut pentru apelurile de voce, şi de 1 cent pentru un SMS, din 15 iunie. Totodată, tarifele maxime pentru date vor fi reduse treptat, pe parcursul a cinci ani, de la 7,7 euro pe GB în 15 iunie 2017 la 6 euro pe GB din 1 ianuarie 2018, de 4,5 euro pe GB din 1 ianuarie 2019, de 3,5 euro pe GB din 1 ianuarie 2020, 3 euro pe GB din 1 ianuarie 2021 şi de 2,5 euro pe GB din 1 ianuarie 2022.