Actualitate

După ani de amânări, VESTE IMPORTANTĂ despre nodul de la Gilău şi podul de peste Someş

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău.

Constructorul italian Tirrena Scavi a fost selectat pentru finalizarea podului peste Someşul Mic de lângă Cluj – Napoca. Acesta va lega tronsoanele Gilău – Nădăşelu şi Gilău – Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania.

“Contractul pentru finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secțiunea 2B cu Subsecțiunea 3A1 (Autostrada Brasov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea), a fost câștigat de ofertantul  Tirrena Scavi Spa Italia, cu prețul de 25, 9 milioane lei fără TVA (5,7 milioane euro). Semnarea contractului va fi posibilă după îndeplinirea termenelor legale privind formularea notificărilor prealabile și a contestațiilor”, a anunţat CNAIR.


Lucrările la acest pod au fost amânate mai mulţi ani, iar specialiştii estimează că lucrările la pod vor dura circa 10 luni, ceea ce înseamnă un termen de finalizare cel mai devreme la jumătatea anului 2018.

CNAIR, fosta CNADNR, a lansat anul trecut în SEAP licitaţia pentru finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre secţiunea A3 Câmpia Turzii – Gilău (Cluj Vest) – terminată de către Bechtel în 2010, şi secţiunea Gilău – Nădăşelu. Cu toate acestea, lipsa podului peste Someş dintre cele două secţiuni face acum imposibilă deschiderea traficului pe ultima secţiune.


Tronsonul de 8,7 kilometri dintre Gilău şi Nădăşelu, din judeţul Cluj, parte a Autostrăzii Transilvania, ar putea fi terminat până la finalul acestui an, potrivit CNAIR, dar el nu este încă legat de celălalt tronson, Gilău-Turda. Pentru a putea fi folosit, trebuie construit un pod peste râul Someş, proiect început de compania americană Bechtel şi lăsat neterminat.

abonare newsletter